28 mai 2016
Pîncota a reușit să mai adauge trei puncte extrem de importante în lupta pentru salvarea de la retrogradare. Chiar dacă nu sunt încă salvați direct și chiar au șanse mari să participe la baraj, „alb-negrii” sunt destul de bine poziținați…
28 mai 2016
25 octombrie este data ultimului meci în care Dennis Man a înscris departe de casă. O făcea la Oradea, când – de fapt – înscria primul său gol în contul arădenilor în Liga a 2-a. Juniorul de clasă al UTA-ei s-a deblocat, însă, la momentul…
28 mai 2016
Chiar dacă toate golurile utiste au fost importante la momentul lor, cele ale lui Alexandru Manea ies în evidență din acest punct de vedere. Patru din cele cinci reușite în acest campionat au fost de trei puncte, respectiv cele din…
28 mai 2016
Scene reprobabile la meciul dintre FC Brașov și UTA. Ca de obicei, pe arena „Tineretului” galeriile celor două formații au fost învecinate în Peluza Sud, iar organizatorii au ținut cont și de faptul că fanii celor două formații sunt – în…
28 mai 2016
UTA a trăit periculos sub Tâmpa, dar în final a obținut punctele ce alimentează visele de promovare în Liga 1. Manea a înscris în minutul 89 golul de 3-2 în favoarea arădenilor, care va trebui să treacă de două echipe în dublă manșă pentru…
28 mai 2016
Una din scuzele pe care şi-o găsesc cei care pun ştampila pe Gheorghe Falcă este aceea că „a mai făcut câte ceva“. Vă prezentăm în episodul de astăzi doar câteva dintre realizările pe care un alt primar din România le-a reuşit într-un…
28 mai 2016
Deși au întâlnit „lantern roșie”, retrogradată de luni bune de zile în Liga a 3-a, pîncotani au avut parte de o partidă foarte grea, pe muchie de cuțit. Reșițenii au dat o replica bună, au pus probleme, dar au trebuit să se recunoască…
28 mai 2016
În minutul 89 al partidei de sub Tâmpa, ultima a play-offului ligii secunde, UTA a reușit să obțină biletele pentru cele două sau patru meciuri de baraj ce i-ar putea asigura promovarea pe prima scenă fotbalistică a țării. Partida din…
28 mai 2016
Pe 28 mai 2016, regia de transport din Timișoara a programat primele probe cu public pentru vaporașele de pe Bega. Îmbarcarea era anunțată de la ora 13, în zona Flora. Cei interesați puteau urca în ambarcațiuni pe durata testelor.…
28 mai 2016
O parte dintre asistenţii medicali generalişti care erau angajaţi de o societate din Arad la creşe şi grădiniţe s-au trezit că rămân fără loc de muncă. Ei susţin că nu au fost anunţaţi că ar trebui să participe la vreun concurs şi astfel…
28 mai 2016
La inițiativa psihologului Ramona Pencea, în Arad a fost înfiinţat Patronatul Regional al Psihologilor cu Drept de Liberă Practică Regiunea Vest. Acesta a luat fiinţă chiar, ieri, de Ziua Psihologului şi scopul lui este promovarea,…
28 mai 2016
Lucrarea are o valoare de 79 milioane lei și a fost inițiată de autorități locale. Circulaţia rutieră pe pasajul suprateran aflat la intersecţia DN1B cu DJ 102 (Ploieşti-Păuleşti) se va deschide sâmbătă la ora 11.45, potrivit informațiilor…
27 mai 2016
Un cetăţean care trecea pe lângă unul dintre blocurile turn de pe Calea Romanilor, în zona Bou Roşu, a observat cum dintr-un autoturism care staţiona pe marginea drumului ieşea fum. Speriată, femeia a sunat la 112, iar în câteva minute…
27 mai 2016
Formația de pe malul Crișului Alb a modificat numărul victoriilor stagionale chiar la intrarea în vacanță. Împotriva „satelitului” celor de la Pandurii, diferența a făcut-o mijlocașul de bandă, Zoran Radu, cu o „dublă” venită după pauză,…
27 mai 2016
Subiectul momentului – dezinfectatele Hexi Pharma a ajuns în dezbatere la Consiliul Județean. În ședința administrației județene de astăzi, aleșii au dorit să știe care este situația la Spitalul Clinic Județean de Urgență. Consilierul…
27 mai 2016
Au fost depuse 22 de contestaţii, din care 17 pentru personal didactic şi 5 pentru personal didactic auxiliar, după cum urmează: profesor Învăţământ preşcolar – 1; profesor Limba şi literatura română – 4; profesor Educaţie fizică şi sport…
27 mai 2016
„Campionii, campionii!” se va striga, duminica seara, într-o horă a bucuriei ce va fi încinsă ori la Cermei, ori la Șiria. Câștigătoarea Ligii a IV-a se alege dintre Lunca Teuz Cermei și Unirea Sântana. În pole position e trupa lui Mircea…
27 mai 2016
Joi, 26 mai a.c., jandarmi din cadrul Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad, pe timpul misiunilor de ordine publică, au depistat, în zona pieței ”Mihai Viteazul” din municipiul Arad, două persoane care ofereau, spre comercializare,…
27 mai 2016
S-au consumat primele două zile ale „zonalei” rezervate juniorilor D la fotbal. Campioana Aradului are șanse bune de calificare în semifinale, chiar dacă doar a remizat în singura partidă disputată până acum. Ieri, a fost CSȘ Gloria –…
27 mai 2016
Conform așteptărilor, Comisia de Apel pentru Acordarea Licenței Cluburilor din cadrul Federației de Fotbal a admis apelul făcut de UTA privind neîndeplinirea în totalitate a criteriilor impuse de organismul condus de Viorel Duru. Nu e o…
27 mai 2016
Este întreruptă alimentarea cu apă potabilă pe Banu Mărăcine, pe fondul unei avarii la o conductă. Anunțul a fost făcut de Compania de Apă. După reluarea alimentării cu apă, apa va fi tulbure. ,,S.C. Compania de Apă Arad S.A. anunţă că, în…
27 mai 2016
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Arad informează că în perioada 30 mai – 6 iunie 2016, producătorii care nu au depus cereri în prima periodă de depunere și care îndeplinesc condițiile de eligibilitate, pot depune…
27 mai 2016
Consilierii judeţeni arădeni au fost invitaţi la o ultimă şedinţă ordinară a acestui mandat, 2012-2016. Şedinţa a început şi s-a terminat cu câte un moment festiv, primul dedicat pensionării doamnei Mihaela Stănescu, şef serviciu Cooperare…
27 mai 2016
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au dispus, prin rechizitoriul din data de 23 mai 2016, trimiterea în judecată a inculpatului Galiş Dan Florin pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi bancrută…
27 mai 2016
„Bătrâna Doamnă” nu poate alinia cel mai bun „unsprezece” în cel mai important meci al stagiunii fotbalistice. „Piesa” lipsă va fi – conform așteptărilor – Norbert Polgar. Fundașul dreapta are dureri la nivelul călcâiului, nu s-a antrenat…
27 mai 2016
Vești bune vin de pe Litoral pentru pîncotani și celelalte formații implicate în lupta pentru supraviețuire din seria de Vest a ligii secunde. Conform unelor surse, Curtea Apel Constanța a declarat falimentul celor de la Farul Constanța,…
27 mai 2016
Călin Gabriel Costea, preşedintele singurului partid local din Arad, prezintă câteva dintre obiectivele pe care el şi Partidul Mândri că Suntem Arădeni le au pentru Arad: 1.TRANSPARENȚA LUCRĂRILOR Ne vom asigura că recepția lucrărilor se…
27 mai 2016
T ineri c u vârst e cuprinse între 14-24 ani au oportunitate a de a asculta intervențiile unor oameni de succes ai României, în cadrul Conferințel or practice BookLand Evolution. Artiști, antreprenori, manageri, profesori, jurnaliști,…
27 mai 2016
În urma percheziţiilor ce au avut loc, în urmă cu două zile, în judeţele Arad, Timiş şi Caraş-Severin pentru destructurarea unei grupări specializate în contrabanda cu ţigări au fost reţinute opt persoane. Astfel, procurorii DIICOT…
27 mai 2016
Marți, 31 mai, la ora 13.00, în sala ” Concordia ” a bibliotecii v ă așteptăm la o nouă prelegere de artă a istoricul ui Alexandru Gligor: VRĂJITORIA ÎN PICTURA OCCIDENTALĂ . Expozeul pictural al profesorului universitar de la…