Sandalul dezinfectanților – pe plan local: CJA a cerut lămuriri vizavi de produsele Hexi Pharma folosite la Arad

  • mandri.ro
  • mai 27, 2016
  • 0

Subiectul momentului – dezinfectatele Hexi Pharma a ajuns în dezbatere la Consiliul Județean. În ședința administrației județene de astăzi, aleșii au dorit să știe care este situația la Spitalul Clinic Județean de Urgență.

Consilierul Gheorghe Sabău a fost cel care, în numele consilierilor a cerut lămuriri legate de produsele de dezinfecţie din spital. Acesta a cerut explicații din partea directorului unității, Mirandolina Prișcă, prezentă la ședință.

„Din fericire, noi am avut doar săpun chirurgical de la Hexi Pharma și nu am avut probleme cu el.Facem parte din cele 5 la sută spitale din țară care nu avut probleme. S-au făcut teste de sanitaţie şi nu în laboratoarele spitalului, pentru că nu avem acest drept şi nici aparatură, ci în laboratoarele Direcţiei de Sănătate Publică Arad. Urmează să fie organizată o licitaţie pentru încheierea unui nou acord cadru. Dar legea s-a schimbat şi până în 15 iunie nu vor fi publicate normele de aplicare ale acestei legi. Aşa că până atunci nu putem organiza licitaţia. Sperăm să ne ajungă produsele și să nu fim în situația de a face achiziții directe”, a spus Mirandolina Prișcă.

Consilierul Gheorghe Sabău a continuat să ceară explicații și vizavi de Romchim, o altă companie care a fost găsită cu nereguli. „Produsele de la Romchim au fost testate. Nici aici nu am întâmpinat niciun fel de probleme. Trebuie să menționez că nu este așa cum apare în unele cazuri în mass-media.Noi cei din spitale nu putem face teste”, a conchis directorul spitalului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *