13 noiembrie 2015
Destiny se dorește o rețea globală care aduce Facebook, Google și forumurile la un loc. Doi tineri timișoreni au pus, așadar, bazele unui site care va fi nu doar o platformă de socializare, ci va avea și un motor de căutare defalcat pe…
13 noiembrie 2015
Săptămâna aceasta un deputat PSD, la care din motive evidente nu-i voi pronunța numele, a depus un amendament care a fost votat aproape î n unanimitate de către parlament ș i care prevede mărirea salariilor bugetarilor cu 10% de la 1…
12 noiembrie 2015
Comisia Europeană a anunțat lista celor șapte orașe a căror candidatură pentru titlul de Capitală Verde a Europei 2018 a fost acceptată, iar printre aceastea se numără și Aradul. „Pe site-ul Comisiei Europene a fost publicata lista celor…
11 noiembrie 2015
Constat cu surprindere că la 25 de ani de la nașterea democrației nu am învățat nimic despre „puterea poporului”. Politicienii mint, fură și dau interviuri cu aceeași nonșalanță cu care semnalizez eu dreapta. Nu mă refer strict la Arad, cu…
11 noiembrie 2015
[Imagine în verificare] Aradul reuşeşte să iasă din nou în evidenţă în mod negativ, la nivel naţional, datorită administraţiei Falcă. Un studiu realizat de hotnews.ro , deci nu de PSD, nu de antena3, nu de duşmanii primarului, ca să nu fie…
11 noiembrie 2015
Ne-am mai exprimat atât temerile, cât și opinia asupra „pericolului de mediocritate pe termen lung” ce paște cultura județului ăstuia (atâta cât a mai rămas din ea, săraca) în caz că Ghiță Falcă și Adi Țolea țin ca doi orbi de aceeași bâtă…
10 noiembrie 2015
10 noiembrie 2015
Reprezentanții societății civile din Arad au transmis un comunicat de presă, în care își exprimă indignarea față de modul în care autoritățile locale au înțeles că „comemoreze“ victimele tragediei din clubul „Colectiv“, prin chefuri și…
9 noiembrie 2015
Biroul Executiv Permanent al Federaţiei Cultură şi Mass-Media FAIR-MediaSind , analizând Raportul de control şi alte documente oficiale obţinute în urma deplasării conducerii organizaţiei la Arad în data de 4 noiembrie 2015, pentru a…
6 noiembrie 2015
[Imagine în verificare] Am postat pe pagina oficiala a presedintelui urmatoarea cerere. Am constatat ca am fost blocat. Nu cred ca asa trebuie sa se mearga mai departe. „A fost nevoie sa moara oameni pentru ca Guvernul sa demisioneze….. Eu…
5 noiembrie 2015
[Imagine în verificare] Ruptura dintre Falcă și Ioțcu s-a produs în momentul în care cel de-al doilea nu a mai răspuns la comenzile primarului-președinte de partid, care dorea să dicteze ce trebuie făcut cu toți banii județului și, mai…
4 noiembrie 2015
Vinerea aceea putea fi una ca multe altele în București: gri cu un pic de soare și puțină speranță. N-a fost să fie așa. Viața a ales să ne dea un semn și a ales dintre cei mulți pe cei buni. De ce? „Pentru că așa a vrut Dumnezeu,” iți vor…
4 noiembrie 2015
O vinovatie colectiva. Asta e raspunsul corect la actuala stare de lucruri. De fapt de 25 de ani-cu infime exceptii-Sistemul ne-a prezentat fete diferite ale aceluiasi cub. Da un fel de Rubbik pe care cu curiozitatea unui copil l-am primit…
3 noiembrie 2015
[Imagine în verificare] Un incident mai puţin obişnuit s-a petrecut la Urgenţa Spitalului Judeţean Argeş: un cadru medical a avut curajul să înfrunte un politician şi mentalităţile de tipul “lanţul slăbiciunilor”! Concret, un senator de…
3 noiembrie 2015
NewsAr anunța în noiembrie 2015 vizita la Arad a lui Leonard Pădureț și Cristi Godinac, reprezentanți FAIR-MediaSind. Publicația obținuse de la Godinac explicații despre discuțiile solicitate cu autoritățile și sindicaliștii, în contextul…
2 noiembrie 2015
Copreşedintele ALDE Arad, Mircea Purcaru, îl acuză pe primarul Gheorghe Falcă de manipulare a opiniei publice în privinţa soluţiilor pentru CET. În opinia sa, Falcă nu doreşte nicidecum privatizarea CET, ci menţinerea sub „stăpânire…
2 noiembrie 2015
[Imagine în verificare] Interimarul de la Consiliul județean Arad, Adrian Țolea, le oferă pe tavă procurorilor anticorupție dovezi clare privind abuzul pe care îl face în cazul Companiei de Apă, unde încearcă din răsputeri să schimbe…
30 octombrie 2015
NewsAr relata în octombrie 2015 un conflict în ședința Consiliului Local Municipal Arad, în timpul discutării unei taxe pentru utilizatorii fără contract de salubrizare. Articolul prezenta intervențiile unor consilieri și disputa privind…
30 octombrie 2015
Live Arad publica în octombrie 2015 un comentariu despre scoaterea de pe ordinea de zi a Consiliului Local Municipal a proiectului pentru preluarea unor rețele de termoficare. Materialul discuta evaluarea bunurilor și posibilele efecte…
23 octombrie 2015
Constat cu surprindere că la 25 de ani de la nașterea democrației nu am învățat nimic despre „puterea poporului”. Politicienii mint, fură și dau interviuri cu aceeași nonșalanță cu care semnalizez eu dreapta. Nu mă refer strict la Arad, cu…
10 octombrie 2015
M-a învățat mama că obrăznicia și orgoliul sunt cele mai urâte defecte ale unui om. N-am ascultat-o și evident că am plătit de fiecare dată în viață, când ambele au prevalat bunului simț și respectului. Mă întreb însă acum, când mă uit la…
30 septembrie 2015
Recunosc că nu mi-am propus nici eu, nici colegii mei de la Mândri că suntem ARĂDENI să-l luăm în vizor pe primarul Falcă… Cel puțin nu acum. Din păcate, dumnealui, în mărinimia lui, ne oferă subiecte interesante și mai ales numai bune de…
28 septembrie 2015
La prima vedere titlul poate să pară „forțat”… d ar numai la prima vedere… Ultimul concert mare î n fața Aradului al trupei Iris a fost î n data de 1 decembrie 2006, concert la care au participat î ntre 20.000 – 25.000 de oameni, fiind…