Săptămâna aceasta un deputat PSD, la care din motive evidente nu-i voi pronunța numele, a depus un amendament care a fost votat aproape în unanimitate de către parlament și care prevede mărirea salariilor bugetarilor cu 10% de la 1 decembrie 2015. După un calcul sumar al specialiștilor din ministerul finanțelor impactul bugetar al măsurii se va situa undeva între 4-5 miliarde de lei, bani pe care respectivul minister nu i-a luat în calcul pentru anul viitor (la momentul publicării articolului nu există nici măcar un draft de buget pe 2016).
Numai în România poți să votezi politic sume de bani pe care habar nu ai de unde le vei scoate, în speranța unui vot mai consistent la alegeri anul viitor.
Că Dragnea nu face parte din categoria oamenilor responsabili era evident, însă să declari că nu știai de respectivul amendament și că vei analiza la partid modul în care veți vota, iar ulterior să chemi sindicatele în parlament ca să fii sigur că trece votul denotă cel puțin o lipsă de coloană vertebrală. Acum se vede că discursul articulat și serios pro reforma și pro schimbare al politicanului Dragnea nu a fost decât un bluff ieftin. Ce a câștigat PSD-ul cu acest vot? Enorm de mult capital politic în fața unui partid liberal mahmur încă după beția comisă la aflarea veștii că Ponta a demisionat.
Liberalii puși în fața unui vot popular dar criminal pentru economia României în 2016 nu au știut să facă altceva decât să voteze PENTRU. Mă așteptam la o reacție pe masură din partea unui partid care se vede la cârma României începând cu anul viitor și care ar fi trebuit să arunce la gunoi o așa măsura fără studiu de impact și fără o sursă clară de finanțare.
Evident că în cazul în care ar fi votat contra ar fi existat unele repercusiuni din partea unei categorii de populație direct interesate, însă vis-a-vis de ce aspirații mai au românii de la această clasă politică ar fi punctat poate la capitolul seriozitate și responsabilitate.
Nu ar fi fost ușor de luat o astfel de decizie însă era imperios necesară. Deja mulți politicieni de carton văd în spatele acestei mișcări politice până la urmă un mare joc al pesedistului Dragnea și mai trist, o oarecare victorie în fața opoziției actuale. Nimic mai greșit. Bugetarii merită mai mult de 10%, la fel ca toți ceilalți români, însă acei bani, ai lor de altfel, trebuie să le vină ca urmare a unui vot susținut de o realitate economică. Atât „victoria” PSD-ului cât și incapacitatea de reacție a PNL-ului nu ne demonstrează altceva decât că ce s-a strigat în strada zilele trecute este 100% adevărat.
Romanii nu mai vor deloc o astfel de clasă politică focusată pe interesele proprii, urmărindu-și scopurile mărunte și făcând abstracție totală de nevoile și aspirațiile unui popor sătul de cravate și butoni. Lovitura cea mai grea o va încasa, în cazul acesta, propusul prim-ministru Cioloș dimpreună cu președintele Iohannis.
În cazul în care va trece de parlament, Cioloș va trebui să se descurce cu un deficit de fonduri chiar de la începutul manadatului acesta, pe lângă situația incomodă de a conduce un guvern de tehnocrați, mandatat doar cu pregătirea alegerilor și cu tranziția de la o guvernare la alta.
Iohannis, pe de altă parte, va trebui să promulge legea cu măririle salariale chiar dacă știe că pe termen scurt îi pune piedică omului pe care tocmai l-a propus pentru funcția de prim-ministru. Sau… să o trimită înapoi la parlament și să ne demonstreze tuturor, chiar și celor care nu l-am votat că este un președinte adevărat și că merită poziția pe care o are la momentul actual. Viitorul nu „sună” bine. Cu un Dragnea care nu înțelege nici în ceasul al 12-lea că a ajuns printr-un noroc într-o poziție mult prea înaltă pentru capacitațile lui politice, cu un PSD la faza schimbărilor de generații, cu un PNL orbecăind în căutarea nordului ghidat de un Iohannis ușor derutat de efervescența schimbărilor zilnice din România, ne îndreptăm încet și sigur către un dezastru previzibil.
Atunci când stânga guvernează ca și dreapta, iar când dreapta susține necondiționat măsuri de stânga, într-un final doar strada va mai fi cea care ne va da direcția. O va face însă fără vot în plen și fără consens majoritar, eventual cu niște cărămizi și în cel mai bun caz cu o mică revoluție… 100 % autohtonă de această dată…