Campionul nostru

falca psd

Recunosc că nu mi-am propus nici eu, nici colegii mei de la Mândri că suntem ARĂDENI să-l luăm în vizor pe primarul Falcă… Cel puțin nu acum. Din păcate, dumnealui, în mărinimia lui, ne oferă subiecte interesante și mai ales numai bune de comentat.

Așa că, răsfoind „revista presei” pe Facebook, observ la un amic pe pagină o postare a edilului nostru despre cât e de bine în Arad. Că e mai bine ca în alte părți? Știam. Că nu e cel mai bine? Bănuiam; însă primarul, prin postarea lui, ține cu tot dinadinsul să mă contrazică.

Iată ce ne comunică dumnealui pe pagina de Facebook: „În ediția din această săptămână revista CAPITAL ne declară „Campionii creșterii economice”, Aradul având în 2014 cea mai mare rată de creștere din România: 5,4%, dublu față de economia națională.” Bravo! Zic. Excepțional! Mi-aș fi dorit, evident, să aud asta din gura arădenilor mulțumiți de nivelul de trai și bunăstarea menționată dar bine și așa la nivel declarativ, deocamdată. Accesez articolul original și spre surprinderea mea, recunosc, chiar trebuie să-i dau dreptate primarului care scurt și la obiect a sintetizat în câteva propoziții un adevăr susținut de cifre și diagrame.

Mentionez că nu sunt un mare fan FALCĂ, am eu motivele mele, însă nici nu mă consider un Gică Contra de serviciu. Ce-i al lui e al lui și evident că progresul Aradului i se datorează și lui, într-o mai mică măsura, spun eu, într-o mai mare măsură, sustin alții. Până  la urmă, important este că o publicație de prestigiu, revista Capital, ne consideră cei mai buni din punct de vedere economic la nivel național.

Nu înțeleg însă motivul pentru care primarul Falcă insistă să facă reclamă PSD-ului pe pagina sa de Facebook. Recitind articolul observ că revista Capital se referă strict la JUDEȚUL ARAD și nicidecum la municipiul Arad, unde, pe bună dreptate, titularul de drept este – încă – Gheorghe Falcă. Din cate știu eu, din anul de grație 2012 la guvernarea Romaniei este PSD-ul (cu USL-ul până la un moment dat); iar dacă am ajuns în 2014 pe primul loc înseamnă că, în mare parte „vina” este a partidului roșu. Altfel, ajungeam în aceeași poziție mult mai devreme, probabil pe vremea „tăietorului de salarii și pensii”, Măria sa, Emil Boc, coleg de partid și  mare șef al edilului nostru.

  Pentru cine lucrati, domnule primar?

Dacă dezvoltarea județului a fost susținută in mare parte de japonezi (Takata, Yazaki), subliniază revista  Capital, ea a  mai fost ajutată în 2015 și prin  finalizarea autostrăzii A1 care ne conectează la Europa, ea fiind terminată și  inaugurată tot de… PSD!

Un alt aspect  interesant menționat de revista CAPITAL  este cel care se referă la deschiderea  școlii profesionale din cadrul Astra Vagoane Călători și la greutățile întâmpinate de domnul Valer Blidar.„ Abia anul acestea a reușit, după aproape opt ani în care a bătut la ușile Ministerului Educației. „Toate țările dezvoltate au școli profesionale, noi le-am desființat pe toate și nu am pus nimic în loc. În sfârșit Ministerul Educației și-a dat seama că a făcut o mare eroare“, ne-a declarat omul de afaceri Valer Blidar, proprietarul Astra Vagoane Călători.”

Curios, domnule Falcă, tocmai un ministru PSD să-și de seama de eroare în timp ce alți miniștrii ai învățământului PDL să nu observe lacuna din învățământul românesc? Stiu ca ați participat personal la deschiderea oficială a școlii ASTRA, însoțit și de către reprezentanții județului nostru.  Probabil chiar dețineți o bucată din panglica tăiată la inaugurare, însă nu uitați ca noi arădenii ne-am fi dorit ca domnul Valer Blidar să nu fie nevoit să aștepte 8 ani pentru un lucru atât de simplu, rezolvat până la urmă de un ministru…PSD.

Până la urmă, lăsând la o parte intenția ascunsă a primarului Falcă de a-și adjudeca în totalitate atât conținutul cât și esența articolului, important rămâne totuși locul menționat de revista Capital, primul în economia României.

Merităm acest loc? Probabil că da.E important să rămanem  pe podium? Sigur că da! Felicitările, până la urmă, le merităm noi toți, arădenii, deoarece prin muncă și seriozitate am ajuns într-o poziție probabil râvnită de multe alte județe. Rămâne strict la latitudinea noastră să ne menținem în continuare aici și pe viitor, deoarece avem de partea noastră atât o poziție geografică avantajoasă cât și o mână de lucru calificată.

 

Călin Gabriel Costea

Poza profil (Custom)

Mândri Că Suntem Arădeni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici