Ne-am mai exprimat atât temerile, cât și opinia asupra „pericolului de mediocritate pe termen lung” ce paște cultura județului ăstuia (atâta cât a mai rămas din ea, săraca) în caz că Ghiță Falcă și Adi Țolea țin ca doi orbi de aceeași bâtă să-l pună pe Doru Sinaci șef în locul pseudodemisionarei Ana Maria Dragoș.  Dacă (re)citiți pamfletul ăsta, o să să vă fie clară poziția noastră… desigur, neoficială.
Oficial e că Doru Sinaci a lucrat cu și pentru Ioțcu și numai pentru Ioțcu. A fost, de asemenea, „mâna dreaptă”, vasalul credincios – cel mai „credincios” – al Anei Maria Dragoș, care era una dintre multele „mâini drepte” ale lui Ioțcu. Tot oficial e că Ioțcu a fot arestat pentru fix chestiile pe care le făcea prin intermediul unora ca Sinaci. E un trecut oficial de dată foarte recentă ăsta… un proces care dacă ar fi continuat firesc, Sinaci era demult pe făraș. Oficial.

Ei bine, Doru Sinaci nu e pe făraș: el e fărașul!

Absolut oficial, deci, pentru postul de manager general la Centrul Cultural Județean Arad se organizează un concurs, urmare a încetării mandatului precedentului manager.
Ca totul să fie sub control și Domnul Goe… ăă… Doru Sinaci să nu rămână repetent precum doamna Olariu la Județean, încă din prima autorii „glumei administrative”  au stabilit, absolut oficial, că în cadrul „concursului” respectiv nu se va da examen„Până în 2 decembrie, trebuie depuse proiecteleÎn perioada 4-14 decembrie vor fi analizate toate proiectele de management ale candidaţilor, iar între 15 și 17 decembrie aceștia îşi vor susţine aceste proiecte în faţa unei comisii care urmează să fie constituită” – și asta-i tot! Adică, pe înțelesul tuturor, între 4 și 14 decembrie, Falcă și cu Țolea își vor analiza propriul proiect: Doru Sinaci. Vor ieși cu el la un suc și-i vor explica de mai multe ori decât până acum ce trebuie să facă, în fața cui trebuie să stea drepți și pe cine are voie să taie de pe listă.

  iPhone X ar putea fi numele smartphone-ului pe care Apple il va lansa astazi

Ca să fie de două ori siguri că pe Sinaci îl vor scoate la sucul ăla, Falcă și cu Țolea au făcut un fel de desen pentru preșcolari gen „uniți punctele și dezvoltați-vă imaginația” – așa încât unind punctele să iasă fața lui Doru Sinaci. Iată desenul, așa cum este el publicat pe site-ul ccja.ro: 

sinaci
Respectiv, se dă concurs, dar nu cu examen și iese Sinaci… căci cine, în afară de Sinaci, în Aradul ăsta (că… nu ne spuneți că unii vin din Teleorman și candidează!) mai are „minim 3 ani”-i ăia și, în plus, mai și stăpânește mediu o limbă străină și calculatorul… concomitent?… condiția sine qua non fiind, poate ne repetăm, să fie în grațiile cuplului Falcă-Țolea.

E ușor de anticipat, așadar: la „concursul” pentru manager la CCJA o să fie un singur înscris, un singur candidat va „lupta” de unul singur pentru post și nu va avea cum să cadă, nici măcar fizic, din simplul fapt că nu va trebui să treacă nicio probă!

***

Așadar, să recapitulăm: Doru Sinaci, fostul șef de cabinet și purtător de geantă al comunistului deputat Dorel Zăvoianu, o să devină director al CCJ Arad și nu o să aibă nevoie de subiectele de examen (la fel ca și Teodora Olaru la Spitalul Județean Arad) cu o zi înainte… pentru că acestea nu există. Falcă și Țolea s-au asigurat de inexistența acestora și , în același timp, chiar dacă ne repetăm, s-au „betonat” ca nici procurorii să nu poată organiza vreun flagrant cât de micuț. Că nu au obiectul… Sau au?…

Consultă și tu linkurile:

http://www.ccja.ro/wp-content/uploads/Anun%C5%A3-concurs-proiecte-de-managenent-CCJA.pdf;
http://www.ccja.ro/wp-content/uploads/Regulament-de-organizare-%C5%9Fi-desf%C4%83%C5%9Furare-a-concursului.pdf (asta cu „Furare-a-concursului” fiind o scăpare coincidentală de mare… mare farmec!) și
http://www.ccja.ro/wp-content/uploads/Caiet-de-obiective.pdf

sursa specialarad.ro