Craiovenii îşi văd visul crescând. Pentru că au primar. Şi nu pe Falcă

arena

Visul craiovenilor, de a avea o arenă ultramodernă, este pe cale să devină realitate. Noul „Ion Oblemenco” se conturează deja lângă statuia „Tunarului” Băniei, care veghează la înălţarea edificiului denumit în memoria sa.

Dacă Sala Polivalentă din preajmă a avut nevoie de 18 ani pentru a se reîntrupa după ce a fost mistuită de flăcări, stadionul cel nou ar putea fi gata în numai un an şi jumătate de când a început construcţia sa. La startul acesteia, se preconiza că arena va fi gata chiar luna aceasta, însă lucrările au stagnat pentru o perioadă, în primăvară, aşa încât finalizarea este prevăzută acum pentru luna februarie, cel târziu luna martie a anului 2017.

CS Universitatea Craiova nu va putea juca însă în partea a doua a campionatului pe noul „Ion Oblemenco” decât dacă se montează rulouri de gazon, altfel va trebui să aştepte până când iarba va creşte, deci primul meci s-ar organiza abia în campionatul următor.
Deja look-ul arenei se modifică de la o zi la alta.

Tribunele au fost deja ridicate în proporţie de 80 % şi s-a început în paralel montarea acoperişului, Peluza Sud fiind prima care se apropie de aspectul final, ea având şi cea mai bună expunere către bulevard. Dacă şi vremea va fi favorabilă şi va permite desfăşurarea lucrărilor, oltenii vor inaugura stadionul în primăvară. Galeria Universităţii Craiova a solicitat Primăriei ca la peluza ocupată de ultraşi să fie dotată cu scaune în sistem Safe Standing, acestea permiţând fanilor să stea în picioare pentru a-şi încuraja echipa.

50 de milioane de euro costă noul stadion din Bănie
30.000 de locuri va avea noul „Ion Oblemenco”

  Sute de firme arădene au fost luate la control de ITM. Amenzile au depășit 500.000 de lei

sursa:www.prosport.ro

Categorie: arad
Tags: arena, craiova, csu, fotbal, olguta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici