Averea pe care Trump se chinuie să o ţină departe de ochii lumii: casa de… 118 camere

trump 2

În plină campanie electorală prezidenţială, omul care îi este de mai bine de 30 de ani majordomn candidatului republican, Donald Trump, povesteşte viaţa acestuia şi o parte din obiceiurile pe care le are atunci când se retrage la reşedinţa sa exotică. Anthony Senecal are 74 de ani, iar de aproape jumătate de viaţă îl serveşte pe Donald Trump, fiind considerat unul dintre puţinii oameni care ştiu ce anume îl satisface pe „rege”.

Construit în urmă cu 90 de ani de Marjorie Merriweather Post, una dintre cele mai bogate femei ale Statelor Unite, conacul Mar-a-Lago este supranumit acum Versailles-ul lui Trump. Deşi la moartea ei, în 1973, Post cedase casa statului american pentru a servi drept reşedinţă prezidenţială de vacanţă, cheltuielile de întreţinere mult prea ridicate au făcut ca proprietatea să fie transferată înapoi fiicei moştenitoare. În 1985, aceasta a decis însă să o vândă pentru mai puţin de 10 milioane de dolari lui Donald Trump, proprietarul ce avea să o transforme, câţiva ani mai târziu, într-un club privat.

Luxoasa vilă cu 118 camere şi arhitectură mediteraneană din Palm Beach, Florida, poate deveni, potrivit proprietarului, Casa Albă de pe timpul iernii, în cazul în care Donald Trump va fi ales noul preşedinte american. Senecal, administratorul Mar-a-Lago de aproximativ 60 de ani, povesteşte cum, pe timpul şederii stăpânului acolo, lucrurile trebuie să meargă perfect – ziarele să fie pe masă în fiecare dimineaţă, friptura să fie făcută exact atât cât trebuie, iar staff-ul mereu la dispoziţia sa. După siesta de dimineaţă, Trump obişnuieşte să se îndrepte spre terenul de golf al proprietăţii, iar modul în care se îmbracă, este, potrivit valetului, un semn al dispoziţiei acestuia: dacă şapca de baseball este albă înseamnă că acesta se simte bine, pe când cea roşie îi avertizează pe cei din jur să stea departe.

UserMatchUserMatch

Anthony Senecal, considerat deja membru al familiei, îşi aminteşte cu drag şi de tatăl actualului candidat american şi vorbeşte despre asemănările dintre cei doi, o calitate comună fiind vederea extrem de bună şi de ageră. Tot acesta a povestit şi despre băieţii lui Donald Trump, invocând vremurile când alergau prin grandioasa bibliotecă a conacului  cu lambriuri şi mobilier de stejar vechi de secole şi încărcată de volume britanice rare pe care niciun membru al familie nu le-a citit vreodată. În prezent, la cererea proprietarului, aceasta a fost transformată în bar şi decorată, printre altele, cu un portret de-al său de dimensiuni mari.

  Trump ameninţă cu ”focul” şi ”furia” Coreea de Nord, dacă Phenianul îşi continuă ameninţările

Dacă de-a lungul anilor mai multe vedete celebre au trecut pragul Mar-a-Lago, în prezent, personalităţi politice americane se relaxează frecvent în dormitoarele şi saloanele cu tavane poleite cu aur ale vilei de pe malul oceanului. Deşi este celebră pentru arhitectura sa, proprietarul a simţit nevoia să aducă mai multe modificări vechii construcţii. Astfel, alături de biblioteca transformată în bar, Donald Trump şi-a pus amprenta în „palatul său” şi printr-o sală de bal cu suprafaţa de 19.000 mp, pe care a decis să o construiască şi să o inaugureze cu propria nuntă şi invitaţi de gală, printre care şi actuala contracanditată preşedinţie, Hillary Clinton.

Astăzi, atât conacul, cât şi sala de evenimente sunt disponibile nu doar „regelui”, ci şi persoanelor publice influente care îşi doresc momente de relaxare în „palatul regelui Trump” de pe malul oceanului Atlantic.

sursa: www.zf.ro; foto: dragoni.tumblr.com

Categorie: mandri.ro
Tags: avere, avere trump, casa trump, trump, usa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici