Lovitura de stat din Turcia a eșuat. Q Magazine a făcut cunoscută această realitate încă de la ora 2 a dimineții de sâmbătă, când am publicat și primele patru nume ale ofițerilor arestați la Ankara.
În avalanșa de informații disparate, cred că cel mai complicat efort al jurnalistului profesionist a fost acela ca în plină noapte, aflat într-o altă țară decât cea în care aveau loc evenimentele, să proceseze și să analizeze informația pe care o primește și să decidă dacă o lansează în eter sau nu. Este extrem de greu să reziști mirajului de-a NU difuza o informație.
Am ales să NU…cu două știri importante.
Prima a fost aceea a implicării Statelor Unite în acest puci. Deși sursele mele erau absolut credibile, mi s-a părut responsabil să aștept și alte voci care să confirme. Și, paradoxal, una dintre ele a venit chiar din Statele Unite. Detalii aici.
Apoi, am decis să NU difuzez știrea potrivit căreia Președintele Erdogan ar fi cerut să aterizeze în Germania, solicitând azil politic, care i-ar fi fost refuzat, deși această informație a fost preluată de mai toate agențiile și televiziunile internationale.
Sursele Q Magazine au confirmat ulterior că Erdogan NU s-a gândit nicio secundă nici să aterizeze în Germania-pentru simplul motiv că ar fi putut ateriza oriunde în spațiul turcesc, cu excepția celor două aeroporturi din Ankara și Istanbul aflate sub comanda puciștilor- și nici nu a cerut vreodată azil.
Cine a furnizat această informație, nu îl cunoaște absolut deloc pe Erdogan.
Despre Armată
Turcia este unul din puținele state în care armata are o voce extrem de puternică. Explicația o găsim în biografia lui Mustafa Kemal Ataturk care a avut o carieră militară excepțională și care este figura paternală națională pentru toți turcii.
Profesorii săi l-au „botezat” KEMAL adică „perfecțiune”, iar în anul 1938 și-a luat și apelativul de ATATURK care înseamnă „părintele turcilor”.
Prima constituție a Republicii Turcia și organizarea statului au fost opera sa, fiind primul președinte al Republicii și făcând trecerea de la Turcia otomanistă, arhaică, la Turcia modernă. Inspirat din studiile făcute privind organizarea guvernamentală a statelor occidentale, el a aplicat aceleași principii la particularitățile naționale.
A fost criticat pentru procesul de secularizare, considerându-se că s-au decimat tradițiile culturale naționale.
Și astăzi sunt două curente de gândire diferite, o ciocnire între cei care au nostalgii conservatoare, versus cei care își doresc libertăți democratice.
Kemal Ataturk a fost cel care a dat armatei responsabilitatea de a fi GARANTUL CONSTITUȚIEI, având în vedere excesele de la curtea sultanului detronat de el.
De-a lungul timpului, poziția de „șef al Armatei”, adică Șeful Statului Major, a devenit extrem de puternică și respectată. Armata a devenit un organism de „supraveghere” a performanței guvernării. A sancționat derapajele, dar niciodată nu a dorit să devină o juntă militară care să-și asume guvernarea, cum s-a întâmplat în Egipt, de pildă.
Statutul de militar este foarte respectat și există o structură extrem de puternică a cadrelor militare în rezervă.
În comparație cu Germania, unde militarul este „cetățeanul în uniformă”, în Turcia haina militară este văzută ca garantul stării de normalitate, având în vedere poziția geostrategică, atât pentru NATO, cât și pentru SUA.
Proteste pro Armată
În anul 2011, 15.000 de protestatari s-au adunat la mausoleul lui Kemal Ataturk pentru a protesta împotriva proceselor intentate celor 196 de ofițeri cu rang înalt, activi sau în rezervă, care au fost acuzați de tentativa de răsturnare a Guvernului Erdogan. Guvernanții au afirmat că aceste procese „consolidează democrația în Turcia”.
Criticii acestor procese susțineau că ele vizau intimidarea oponenților lui Erdogan și că majoritatea probelor au fost fabricate.
Pe altă parte, aducerea Armatei în fața unor instanțe civile a jignit întregul corp militar. Să nu uităm că militarii, oriunde în lume, sunt o castă profesională cu propriile reguli și coduri de conduită și consideră o degradare să fie judecați de civili care nu înțeleg codul militar.
Motivul China
Președintele Recep Tayip Erdogan a ignorat uneori nu doar interesele unor parteneri NATO, ci și sensibilitățile politice și diplomatice ale acestora.
În anul 2013, Turcia a demarat negocierile cu China pentru achiziționarea unui sistem de apărare antiaeriană sol-aer în valoare de 3.5 miliarde $. El a fost stopat în anul 2015 la presiunea SUA și a NATO.
Motivul a fost acela că sistemul chinez nu era compatibil cu sistemul de apărare al NATO (bazat pe rachetele Patriot americane) și nu se dorea ca China să aibă acces la detalii din interiorul sistemului integrat al NATO de apărare antirachetă.
Comentatorii au apreciat gestul lui Erdogan ca o reacție la decizia SUA, și a altor state, care au admis că în perioada 1915-1923 peste 1.5 milioane de armeni au fost deportați masiv și că Turcia are datoria de a repara consecințele acestui genocid.
Buget diminuat
Un motiv pentru revolta puciștilor trebuie văzut nu în doar libertățile sugrumate ale regimului Erdogan, ci și în importanța și prioritizarea pe care acesta a acordat-o în ultimii ani bugetelor Armatei pentru achiziționarea de echipamente militare.
În intervalul 2002-2014, Turcia a alocat 13.2 miliarde $ pentru bugetul apărării.
În anul 2002 bugetul pentru apărare al Turciei reprezenta 3,5% din PIB, iar la nivelul anului 2014 el scăzuse la 1,7% din PIB.
În 2014, Turcia a exportat tehnică în valoare de 1.4 miliarde $ și a importat în valoare de 1.3 miliarde $.
Armata turcă alocă 50% din bugetul anual pentru salarii, beneficii și plata pensiilor militare. De aceea, militarii sunt foarte sensibili la deciziile guvernului Erdogan.
În 2009, Turcia a alocat 10 miliarde $ din bugetul central pentru echipamente militare (în afara fondurilor gestionate de Subsecretariatul pentru Industria de Apărare).
Trebuie să luăm în calcul și faptul că aceste alocări au generat presiuni semnificative asupra bugetelor destinate domeniilor din afara apărarii (sănătate, educație, economie, etc.).
Ce urmează
Este devreme să facem predicții. La ora la care scriu aceste rânduri, chiar dacă sute de mii de oameni sunt în stradă pentru a-l susține pe Erdogan, liderii Armatei sunt fie decimați, fie arestați, fie terorizați de ceea ce poate urma. Mi-e greu să cred, chiar și în aceste condiții, că vor trece ușor peste umilința acestui eșec.
260 de morți vor constitui pentru Erdogan justificarea a orice. Am văzut mii de judecători eliberați din funcții, vom mai vedea acțiuni care vor avea ca numitor comun tot…amploarea.
Președintele trebuie să dea un mesaj de forță pentru că în lipsa acestuia, ofițerii care nu îi sunt loiali vor continua să comploteze în subteranele unor state susținătoare ale schimbării de regim la Ankara-(sper, pentru succesul lor, că nu tot pe whats app!) și data viitoare vor reuși.
Greșeala strategică a acestei lovituri a fost faptul că Erdogan nu a fost anihilat. El ar fi trebuit să fie prima țintă, înainte de a scoate tancurile pe stradă, de a închide podurile peste Bosfor și de a lua sub control aeroportule din Ankara și Istanbul.
O țară care nu ar mai fi avut pentru cine să iasă în stradă, ar fi fost o țară cucerită, iar învingătorii, chiar dacă s-ar fi făcut vinovați de omucidere, ar fi scris istoria viitorului și pe a unui eventual proces juridic.
Surse din comunitatea de intelligence internațională au declarat pentru Q Magazine că, de fapt, complotiștii au vizat anihilarea președintelui turc, însă un serviciu de informații extern l-a prevenit pe acesta cu cca 20 de minute înainte ca hotelul în care Erdogan era cazat, în Marmaris, să fie bombardat.
Erdogan a fost evacuat și puciștii au aruncat bombe asupra hotelului dintr-un avion F16., fără să știe realitatea din teren.
Președintele, care primise inclusiv această informație, că va fi folosit un F16, dăduse ordin la plecare ca avionul să fie doborât. Am furnizat această informație pe Q Magazine.ro, în jurul orelor 3.10, la câteva minute după plecarea lui Erdogan din Marmaris.
Dacă, imediat după ce a fost clar că lovitura militară va fi un eșec, majoritatea liderilor importanți ai lumii au transmis mesaje de sprijin pentru „guvernul ales democratic” la Ankara, una din țările lumii a tăcut.
Pentru că ea nu mai avea nevoie să rostească nimic. Ea îl salvase!
Simplul fapt că Erdogan a supraviețuit tentativei de asasinare, a schimbat soarta acestei lovituri. Ceea ce a urmat se știe deja.
În zilele următoare aș privi atent la evoluția relațiilor Turciei cu Statele Unite ale Americii și, aș mai privi într-o direcție: Trilaterala Rusia-Turcia-Israel.
Sursa:qmagazine