Leo Messi a donat un tricou cu autograf unui spital de copii din Bosnia

469589800

Fotbalistul argentinian Leo Messi a trimis un tricou cu autograful său pentru o licitație cu scopuri de caritate, de ajutorare a Departamentului pediatrie al Spitalului din orașul bosniac Travnik, scrie Agerpres.

Activista Jasmina Fajkic, care coordonează acțiuni umanitare, a declarat pentru jurnal că fondurile obținute din licitarea tricourilor mai multor sportivi sunt destinate achiziției de noi echipamente clinice pentru spital. Ea l-a contactat pe fotbalistul argentinian al Barcelonei cu prilejul unor activități umanitare ale organizațiilor catalane, cerându-i sprijinul, iar “Messi, când a auzit ca este vorba de copii, și-a oferit imediat ajutorul, trimițând un tricou cu autograf”.

Licitația a început pe 21 decembrie, urmând să se încheie pe 5 ianuarie, oferind și tricouri semnate de fotbalistul croat de la Real Madrid Mateo Kovacic și ale bosniacilor Edin Dzeko și Miralem Pjanic. “Sunt, de asemenea, la vânzare și echipamente de la tenismanul bosniac Damir Dzumhr și de la Amel Tuka sau de la campioana mondială la săritura în înălțime croată Blanka Vlasic. Pentru tricoul lui Messi avem deja o ofertă de 1.000 de mărci (500 de euro), iar pentru cele ale lui Dzeko și Pjanic, de câte 500 de mărci”, a precizat activista bosniacă.

Sursa: antena3.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici