Călătorii au dreptul la despăgubiri când întârzie trenul!!!

Centrul European al Consumatorilor din România (ECC Romania) anunţă: călătorii au dreptul la despăgubiri când întârzie trenul!

Trenurile ne duc şi ne aduc la destinaţiile pe care le alegem în funcţie de nevoi. Fie în vacanţă, sau interes de serviciu, este întotdeauna neplăcut când trenul întârzie, dându-ne programul peste cap. Dar se pare că exista o lege şi în acest sens, pe care majoritatea călătorilor nu o ştiu! Orice intirziere a trenului, poate fi amendată!

Iată o serie de informaţii pe care Centrul European al Consumatorilor din România le face publice. Deocamdată pentru călătoriile internaţionale, dar le aşteptăm şi pentru cele pentru călătoriile interne:

„Pentru serviciile internaționale de transport feroviar, transportatorul trebuie să ofere asistență în caz de întârzieri sau anulări de trenuri, pierderi ale trenurilor de legătură sau în caz de accidente, dar și despăgubiri.

Pentru situația anulării sau întârzierii trenului înainte de plecare sau în timpul călătoriei cu mai mult de 60 de minute, călătorul are posibilitatea să opteze între:

—rambursarea întregului cost al legitimației de transport, în condițiile de achiziție a acesteia, pentru partea sau părțile de călătorie care nu au fost efectuate, în cazul în care călătoria devine inutilă în raport cu planul de călătorie stabilit inițial, însoțită de asigurarea, după caz, a transportului de întoarcere la punctul inițial de plecare în cel mai scurt timp;
—continuarea sau redirecționarea, în condiții de transport comparabile, spre destinația finală, cât mai repede posibil;
—continuarea sau redirecționarea, în condiții de transport comparabile, spre destinația finală la o dată ulterioară, la alegerea călătorului.

În cazul în care se alege continuarea sau redirecționarea călătoriei, dar și în cazul în care trenul, deși a respectat ora de plecare, a ajuns la destinație cu o întârziere de peste 60 de minute, călătorul poate solicita întreprinderii feroviare plata unei despăgubiri pentru întârziere între locul de plecare și de destinație menționate pe legitimația de călătorie, despăgubirile minime fiind fixate astfel:
—25% din prețul legitimației de transport pentru o întârziere între 60 și 119 minute;
—50% din prețul legitimației de transport pentru o întârziere de 120 de minute sau mai mult.”

  Trei români au sechestrat un cetăţean german într-o tabără de romi

Şi pentru că majoritatea călătorilor dispun acum de un telefon mobil, o tabletă, sau chiar un laptop, există şi ajutor on line în cazul în care este nevoie de o solicitare a drepturilor călătorului.

Aplicația se poate descărca pe telefonul mobil: ECC—Net Travel app. Este „dezvoltată pentru a fi un partener de călătorie ideal şi îi ajută pe consumatorii europeni să-și exprime drepturile în 25 de limbi europene (Bulgară, Croată, Cehă, Daneză, Olandeză, Engleză, Estoniană, Finlandeză, Franceză, Germană, Greacă, Maghiară, Islandeză, Italiană, Letonă, Lituaniană, Malteză, Norvegiană, Poloneză, Portugheză, Română, Slovacă, Slovenă, Spaniolă, Suedeză). ECC-Net: Travel app este disponibil pentru dispozitive mobile cu sisteme de operare iOS, Android și Microsoft Windows și poate fi descărcată din Apple app store (pentru iOS), Google Playstore (pentru Android) și din Windows Apps+GamesStore (pentru Windows Phone). Aplicația funcționează offline pentru a evita costurile de roaming.”

Suntem, iată, cu un pas mai aproape de o călătorie civilizată, sau cel puţin de respectul arătat călătorilor din partea instituţiilor de transport.

sursa cunoastelumea.ro

Categorie: mandri.ro
Tags: despagubiri, rambursare, trenuri intarziate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici