Trei pompieri au ajutat o arădenacă să nască în autospeciala SMURD

pompieri

O arădeancă a născut într-o autospecială SMURD, ajutată de trei pompieri, în drumul spre spital. Evenimentul s-a produs seara trecută pe drumul ce leagă localităţile arădene Chişlaca şi Beliu.

„Echipajul SMURD, cu o autospecială de tip B, din cadrul Secţiei de Pompieri Ineu, Garda de intervenţie nr.1. Ineu, format din plt.maj. Milin Adrian, plt. Maj Marcea Marius şi plt.maj. Ivan Dorian a fost alertat şi s-a deplasat la o intervenţie în localitatea Chişlaca, la locuinţa unei femei aflată în situaţia de a naşte la termen”, spune George Pleşca, purtător de cuvânt al ISU Arad.

Echipajul a preluat pacienta în stare bună, însă cu dureri abdominale, intense şi continue. Comandantul de echipaj a luat legătura radio cu medicul coordonator din dispeceratul inspectoratului raportând situaţia şi solicitând echipaj medical în sprijin.

Urmare a discuţiei cu medicul şi evaluând starea pacientei s-a decis că naşterea este iminentă, neexistând posibilitatea transportului la cea mai apropiată unitate spitalicească.

Autospeciala a fost oprită pe drumul dintre localităţile Chişlaca şi Beliu, echipajul pregătind materialele necesare naşterii. Naşterea s-a produs după câteva minute, paramedicii reuşind cu succes să asiste medical naşterea femeii. După acordarea măsurilor de primă necesitate (legarea şi tăierea cordonului, toaletare, protecţie termică), fătului şi mamei membrii echipajului i-au dat mamei bebeluşul.

 

Femeia a ajuns împreună cu bebeluşul ei la spitalul din Ineu.

Categorie: arad
Tags: drum, echipa pompieri, nastere SMURD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici