Trei persoane, între care primarul unei localităţi din Cluj, reţinute pentru tăieri ilegale de arbori; prejudiciul în acest dosar este de aproximativ 250.000 de euro

TĂIERI DE PĂDURI DEFORESTARE

Trei persoane, între care primarul localităţii clujene Beliş şi un inginer silvic, au fost reţinuţi de procurorii Parchetului Judecătoriei Huedin, fiind acuzaţi de mai multe infracţiuni la regimul silvic, într-un dosar al cărui prejudiciu este estimat, la acest moment, la 250.000 de euro.

 Primarul Viorel Matiş a fost reţinut alături de inginerul silvic Nicolae Goga şi de tehnicianul silvic Marcel Lungu. Cei trei sunt cercetaţi pentru infracţiuni silvice, fals şi abuz în serviciu. Potrivit unor surse judiciare, în anul 2013, Viorel Matiş, în calitate de şef de ocol, ar fi aprobat tăierea fără drept a aproximativ 5.000 de metri cubi de lemn din cantonul Ciurtuci.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, luni au fost făcute opt percheziţii în judeţul Cluj, trei bărbaţi suspectaţi de fapte ilegale la regimul silvic fiind reţinuţi. “Prin punerea în executare a mandatelor de percheziţie au fost descoperite şi ridicate bunuri şi înscrisuri care servesc ca probe în dosarul penal şi au fost sechestrate obiecte şi diverse sume de bani. În cauză au fost extinse cercetările faţă de trei bărbaţi, în vârstă de 50, 40 şi 59 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, comuna Beliş, respectiv comună Poieni, judeţul Cluj, care la data săvârşirii faptelor îndeplineau atribuţii de lucrători silvici”, se arată într-un comunicat al Poliţiei.

Cei trei au fost reţinuţi pentru 24 de ore, pentru instigare la infracţiunea de tăiere ilegală de arbori din fondul forestier naţional, furt de arbori din fondul forestier naţional şi fals intelectual, urmând să fie duşi în instanţă cu propunere de arestare preventivă.

Valoarea prejudiciului stabilit până în prezent în acest dosar se ridică la echivalentul în lei a circa 250.000 de euro.Valoarea prejudiciului stabilit până în prezent se ridică la echivalentul în lei a circa 250.000 de euro noteaza news.ro
Categorie: mandri.ro
Tags: belis, huedin, importante, inginer silvic, retinuti, taieri ilegale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici