Samuel Caba şi Marius Neamu, prezenţi la dezbaterea privind Bugetul General al municipiului Arad

17237067 1496977800313666 909621325 o

Samuel Caba şi Marius Neamu, iniţiatorii Platformei pentru Reforma Civica au participat, ieri, la dezbaterea publică cu cetățenii privind Bugetul General al municipiului Arad pentru anul 2017.

Am apreciat această inițiativă a primăriei dar am venit și cu câteva propuneri:

– dezbaterile pe buget sa fie in fiecare cartier ca sa se audă vocea a unui număr mai mare de arădeni.

– alocarea de bani mai mulți pentru sanatate, capitol la care stăm foarte rău, deoarece 1% mi se pare extrem de puțin.

– necesitatea unui spital municipal

– i-am adus aminte domnului primar, cu respect, de promisiunea făcută în presa de a aloca 10 milioane de euro pentru un nou spital matern.

Aş fi venit cu mai multe propuneri sau întrebări dar mărturisesc faptul că proiectul pentru buget este prezentat într-o forma greu de parcurs, în număr de peste 400 de pagini, fără cuprins și fără să aibă un mod accesibil de parcurs pentru orice cetățean al Aradului. Fapt pentru care am cerut primăriei să lucreze la acest aspect pentru ca orice contribuabil din municipiul Arad să poată sa îl parcurgă ușor fără să aibă studii de specialitate, pentru că pănă la urmă e vorba de peste 100 de milioane de euro și sunt banii nostrii, a cetățenilor. Cred că este firesc ca orice cetățean al Aradului sa poată să își exprime opinia cu privire la acest buget și acest lucru sa fie într-o manieră de bun simt și constructiv, pentru a aduce îmbunătățiri calității vieții din municipiul Arad”, a declarat Samuel Caba.

17237067 1496977800313666 909621325 o

Categorie: arad
Tags: buget, importante, marius neamu, samul caba, stiri arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici