România mai are de recuperat 868 de milioane de dolari şi 1,4 miliarde de ruble de la ţările împrumutate de Ceauşescu

ceausescu saddam 14871900

Statul român avea de recuperat, la jumătate anului trecut, 868 de milioane de dolari şi 1,4 miliarde de ruble transferabile, “provenite din operaţiunile de export, cooperare economică internaţională şi alte acţiuni externe, derulate înainte de 31 decembrie 1989”, potrivit unui raport al Ministerului de Finanţe.

România mai are de primit bani de la 13 ţări, potrivit raportului Finanţelor, care grupează ţările în trei mari categorii: ţări debitoare ale căror datorii în dolari SUA au fost reglementate şi care plătesc sau vor să o facă, ţări debitoare ale căror datorii în dolari nu au fost încă negociate  în vederea reglementării, şi o a treia situaţie, în care se află doar Cuba, singura care are datorii în ruble transferabile, dar pe care nu vrea să le plătească şi nu există în acest moment vreo negociere pentru reglementarea situaţiei. În acest ultim caz, este incertă şi suma, pentru că cele 1,43 miliarde de ruble transferabile pe care le datorează Cuba nu se ştie exact cât ar valora, dat fiind că moneda nu mai există.

18578932 1700425273331535 287079810 n 78555500

Din cele 868 de milioane de dolari, 627 sunt datorii ale ţărilor debitoare cu care România a reglementat datoriile, iar plăţile sunt în derulare, chiar dacă statul român a renunţat la mare parte din sumele la care avea dreptul, acordate iniţial. Aici intră Irakul, Coreea de Nord, Congo, Guineea şi Mozambicul. Cea mai mare parte a datoriei – 612 milioane de dolari, revine Irakului. România a semnat, încă din 2005, un acord de ştergere a 80% din datoria Irakului, în cadrul discuţiilor Clubului de la Paris, iar statul arab va plăteşte restul, în tranşe, până în 2028. Finanţele spun că, din datoria de 977 de milioane de dolari care a mai rămas, Irakul a plătit deja 364 de miloane de dolari.

  În două scenarii din şase privind transferul contribuţiilor la angajat, salariile nete scad dacă angajatorii nu majorează valorile brut

În lista celorlalte state debitoare, ale căror datorii nu au fost încă negociate în vederea reglementării, sunt şase state, Sudanul, Libia, Nigeria, Republica Centrafricană, Somalia şi Tanzania, ale căror datorii totale se ridică la 241 de milioane de dolari. Cel mai mult avem de recuperat de la Sudan (169 de milioane) şi Libia (45,5 milioane), ţări măcinate de conflicte interne.

În ceea ce priveşte datoria Cubei, situaţia este în coadă de peşte, pentru că statul american nu vrea să reglementeze situaţia creanţelor istorice în ruble convertibile, monedă oricum scripturală în timpul perioadei comuniste şi care nu mai există. Dintre fostele state comuniste, Cuba a ajuns la un acord doar cu Slovacia şi cu Rusia, în acest ultim caz fiind anulată 90% din datoria de 35 de miliarde de dolari. Finanţele spun că la nivelul Executivului de la Bucureşti există în curs de elaborare un memorandum, care să indice căile de reglementare a acestei datorii.

Vedeţi ataşat situaţia negocierilor cu fiecare ţară în parte pentru recuperarea datoriei noteaza ECONOMICA.net

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici