mandri.ro

Noua conducere a Curţii de Conturi va fi votată astăzi de Parlament

Noua conducere a Curţii de Conturi va fi votată miercuri de către plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, după ce marţi comisiile pentru buget-finanţe ale Parlamentului i-au audiat şi avizat pozitiv pe candidaţii pentru funcţiile de preşedinte, vicepreşedinte şi consilier de conturi, precum şi pe cei pentru preşedinte şi vicepreşedinte ai Autorităţii de audit.

Mihai Busuioc, secretarul general al Guvernului şi fost secretar general adjunct al Ministerului Dezvoltării în perioada în care instituţia era condusă de Liviu Dragnea, a primit marţi aviz pozitiv pentru funcţia de preşedinte al Curţii de Conturi de la comisiile reunite de buget-finanţe din Camera Deputaţilor şi Senat.

Busuioc a obţinut 18 voturi ”pentru”, 10 ”împotrivă” şi o singură abţinere.

Au mai primit aviz pozitiv Nicu Marcu, pentru funcţia de vicepreşedinte şi Aurel Dumitru, pentru consilier de conturi.

Pentru funcţia de preşedinte al Autorităţii de Audit a fost avizat pozitiv Lucian Dan Vlădescu, iar Florin Tunaru a primit aviz pozitiv pentru postul de vicepreşedinte al Autorităţii de Audit.

O decizie privind aceste propuneri la conducerea Curţii de Conturi va fi luată în plenul reunit al Parlamentului, miercuri, la ora 13:00.

Busuioc, considerat unul dintre cei mai apropiaţi oameni ai liderului PSD, Liviu Dragnea, este în prezent secretar general al Guvernului. De asemenea, el a fost secretar general adjunct al Ministerului Dezvoltării în perioada în care instutuţia era condusă de Liviu Dragnea.

În luna aprilie 2017, Mihai Busuioc a fost numit membru în Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom, fiind propus de către statul român, prin Ministerul Energiei. În mai 2012, fostul premier Victor Ponta l-a demis pe Busuioc de la conducerea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

Potrivit declaraţiei de avere completată în februarie 2017, Busuioc este membru în mai multe consilii de administraţie: ANOFM, ANL, Romarm, UM Plopeni şi CNI.

Opoziţia a criticat dur noile propuneri făcute pentru Curtea de Conturi, în special numirea lui Mihai Busuioc la şefia instituţiei.

Vicepreşedintele PNL Florin Cîţu l-a acuzat pe liderul PSD, Liviu Dragnea, că politizează Curtea de Conturi ca ”să poată fura în linişte şi să nu răspundă penal”.

”Dragnea înscrie Curtea de Conturi în PSD. Dragnea nu se mai ascunde şi nu mai are rabdare. PSD şi Dragnea nici măcar nu mai vor să păstreze aparenţele unei democraţii în România. Astăzi sunt audieri importante pentru PSD în Parlament. Curtea de Conturi se înscrie în PSD. În doar 10 luni PSD a înrolat CCR, ASF şi acum CC. Urmează BNR (90% în barca PSD deja) şi DNA. Ahh, uitasem, şi Consiliul Concurenţei a depus armele de bună voie şi deja se face util cârmaciului.

PSD are două obiective:1. Să poata fura în linişte şi să nu răspunda penal. Aici Curtea de Conturi şi CCR au cel mai mare rol. 2. Să strivească orice urmă de opoziţie politică, a societăţii civile şi a sectorului privat. Aici ASF, BNR, şi Consiliul Concurenţei, ANAF sunt institutiile pe care PSD le va arunca asupra celor care se opun dictaturii PSD-iste”, a scris Florin Cîţu pe Facebook.

La rândul său, deputatul USR Claudiu Năsui a acuzat că audierile candidaţilor pentru conducerea Curţii de Conturi au fost un simulacru.

”Astăzi au fost audiaţi candidaţii pentru conducerea Curţii de Conturi pe repede înainte. 15 minute pentru cei care vor să fie preşedinte, 10 pentru cei care vor vicepreşedinte şi 5 pentru cei care vor doar membrii în plenul curţii. Este, evident, o glumă proastă. Totul este ridicol. Audierea, de fapt nu are loc, este doar un pas procedural de bifat. Negocierea a avut deja loc în spatele uşilor închise. PSD a decis să nu mai punem întrebări şi să primim răspunsuri imediat, cum ar fi normal, ci să se pună mai întâi toate întrebările odată după care candidatul să poată ţine un monolog la care să răspundă la ce vrea el”, a descris Năsui audierile din comisiile de buget-finanţe scrie news.ro

”Printre cei selectaţi azi îi avem pe domnul Tunaru, fost vicepreşedinte ANAF şi, mai ales, fost consilier al lui Liviu Dragnea la Consiliu Judeţean Teleorman. Cât de independentă credeţi că va fi Curtea de Conturi atunci când verifică primăriile PSD?”, a mai atras el atenţia .

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

To Top