Nagy și Croitoru înainte de Chindia – UTA: „Întâlnim o echipă constantă și omogenă” vs. „Doar o victorie ne menține sus”

nagycroitoru

Acum o lună de zile, la Târgoviște, UTA a suferit cea mai drastică înfrângere stagională. A fost 3-0 pentru Chindia, dar arădenii au fost în joc o repriză întreagă, ratând ocazii importante, mai ales prin Hlistei.

În runda inaugurală a play-offului, dâmbovițeniii au învins pe FCM Baia Mare cu 3-1, apoi s-au înclinat la Brașov (2-3). „Au condus de două ori și au pierdut. Întâlnim o echipă constantă și omogenă, care își dorește mult mai mult și ea. Sunt convins că va fi un joc care pe care, un joc important pentru ei și pentru noi. După două victorii moralul e bun. Adversarii au avut două zile în plus la pregătirea acestui joc, dar sper să fim proaspeți la ora startului și să continuăm cu un parcurs pozitiv”, spune Roland Nagy.

Teoretic, încrederea în cadrul lotului utist ar trebui să fie foarte mare și asta pentru că: „Am arătat reacție la Mioveni, chiar dacă am avut superioritate o repriză și se credea că e ceva normal să învingem. Am revenit de la 0-1 și e important aspectul acesta. Acum ne dorim victoria, vrem un parcurs cât mai bun în play-off”, a adăugat antrenorul principal al „Bătrânei Doamne”, care pregătește disputa de mâine după-amiază la Pitești, cartier „general” al arădenilor începând de sâmbătă.

„Ne asigurăm suporterii că facem tot posibilul să obținem rezultat pozitive în play-off”

Antrenorul Chindiei a fost ceva mai cumpătat în declarații decât șeful clubului. El a și recunoscut că rezultatul partidei de acum o lună de zile nu a respectat întocmai realitatea din teren. „E a doua oară când jucăm cu UTA în 2016. Este un joc extrem de dificil. Chiar dacă în primul am reușit să câștigăm categoric, cred că a fost un meci echilibrat, cel puțin până la 2-0. Noi venim după un eșec la Brașov, care ne doare pe toți cei care muncim aici. Ne dorim o victorie în meciul de mâine pentru că doar o victorie ne-ar menține în partea superioară a clasamentului. Îi asigurăm pe toți suporterii noștri că vom face tot posibilul să obținem rezultate pozitive în cele opt meciuri din play-off care urmează. E păcat de discuțiile care au apărut după înfrângerea asta cu FC Brașov. Băieții noștri trebuie felicitați pentru parcursul pe care l-au avut în acest campionat, unul dur. Sperăm ca meciul cu UTA să aducă o evoluție bună și trei puncte și să evităm alt gen de discuții în afara celor normale. Avem o datorie către suporterii care au venit în număr mare în deplasarea de la Brașov și ne-au susținut. Nu știu dacă vor fi modificări în primul unsprezece. Sigur, golul 2 primit la Brașov a fost greu de înțeles, dar nu se pune problema de rea-voință”, a punctat Nicu Croitoru.

  O tânără a „uitat” să restituie banii împrumutaţi de la un fost poliţist şi un fost vicar. Acum se află în închisoare!

În fine, acesta din urmă a abordat și „cazul Honciu”. Fotbalistul care a înscris golul trei al partidei din returul campionatului a absentat, oarecum nemotivat, de la disputa de la Brașov. „A avut probleme și pot fi dovedite cu imagini de pe camerele de supraveghere ale hotelului. Chiar a avut o criză, a vărsat mult, am încercat să îl recuperăm, dar nu s-a putut”, a adăugat Croitoru.

Categorie: arad
Tags: croitoru nagy uta liga a 3-a

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici