Un mare iubitor de câini, cel mai bine cotat antrenor arădean al momentului trece prin clipe foarte grele. Aseară, și-a pierdut cel mai bun prieten și numai cine a trecut prin așa ceva înțelege cu adevărat.
Povestea dintre Ionuț Popa și Deco, un boxer alb cu pete negre, a început cu 9 ani și jumătate la Iași. Pe atunci, „Mister” era „Rege” în Dealul Copoului. A promovat Iașiul în Liga 1, având rezultate bune și în elită. Cei doi s-au despărțit doar pe perioada în care Popa a antrenat la Mioveni. Legătura s-a reînnodat odată cu proiectul „Arenei” din Subcetate. De fapt, poza reprezentativă a bazei sale sportive îl surprinde pe „Mister” cu Deco și o minge de fotbal.
Din păcate, la începutul acestui an familia Popa a aflat că Deco e bolnav. Fiindcă îl iubea prea mult, antrenorul a consultat mai mulți veterinari și i-a administrat cele mai bune tratamente. Din păcate, ieri, inima boxerului alb ce are cu el o parte din sufletul lui Ionuț Popa a cedat. Iar azi l-am văzut pentru prima oară plângând ca un copil pe cel care le-a pus cu botul pe labe pe Steaua, Dinamo sau Rapid.