Guccifer riscă jumătate de secol de închisoare

hacker

Celebrul hacker Guccifer va fi extrădat în Statele Unite ale Americii unde riscă să fie condamnat la o pedeapsă de până la 50 de ani de închisoare. Guccifer are o listă lungă de personalităţi cărora le-a spart adresele de e-mail, atât  persoane publice din România, cât şi candidaţi la preşedinţia SUA, precum Hillary Clinton ori Jeb Bush. Pe lângă aceştia, pe lista persoanelor vizate de Guccifer s-au mai numărat fostul secretar al Apărării de la Washington, Colin Powell, senatorul Lisa Murkowski, membri ai familiei Rockefeller şi foşti agenţi FBI. La acel moment, FBI a cerut sprijinul autorităţilor din România în ancheta care l-a privit pe Marcel Lehel Lazăr. Între timp, hackerul a fost condamnat la noi în ţară la şapte ani de închisoare cu executare. Dar americanii au vrut să îl condamne ei. Aşa că au înaintat o cerere de extrădare pe numele lui Marcel Lehel Lazăr. În primă instanţă, respectiv Curtea de Apel Timişoara, Guccifer a răsuflat uşurat. Şi asta pentru că judecătorii au decis să respingă cererea de extrădare. Însă procurorii au făcut contestaţie la decizia magistraţilor de pe Bega, contestaţie care s-a judecat vineri la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar judecătorii au decis că Marcel Lehel Lazăr, alias Guccifer sau Micul Fum, să fie extrădat. Iar sentinţa este definitivă.

Categorie: arad
Tags: extradare, guccifer, hacker, inchisoare, judecat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici