Gazon la caserolă – oferta Primăriei pentru arădeni

bucatagazon

Cu ocazia conferinței de presă organizată astăzi pentru a anunța evenimentul de pe 21 și 22 mai, adică Supermaratonul Bekescsaba – Arad – Bekescsaba, Gheorghe Falcă a detailat subiectul împărțirii vechiului gazon de pe arena „Francisc Neuman”, martorul succeselor celei mai titrate echipe din Provincie.

Edilul a prezentat una dintre cele 100 de mii de caserole de plastic ce vor conține o bucățică din gazonul din Calea Aurel Vlaicu. Caserolele vor fi ștanțate de Primăria Arad, ce va sprijinită în acest demers de partenerii: FC UTA, Old Boy s UTA și Cetatea Voluntarilor. Falcă a prezentat și soluția tehnică prin care gazonul va fi menținut verde prin irigare și aerisire.  „Înainte de toate, gazonul va ajunge în posesia celor care au jucat pe acest teren, apoi suporterilor echipei UTA. Cei care doresc părţi din gazon se pot înscrie pe siteul Primăriei, iar începând din 7 mai, când va exista un eveniment al Old Boy s UTA, vom programa câte o sută de arădeni care să intre în posesia caserolelor în faţa Primăriei sau în cartiere. Caserola va mai avea și imaginea vechiului şi noului stadion Francisc Neuman”, a ținut să precizeze Gheorghe Falcă.

Totodată, primarul a mai anunțat că firmele şi grupările din judeţ care doresc caserole cu gazon pot face solicitări, urmând să primească între 2-10 parcele, respectiv 50 de casserole, în funcție de importanța fiecăreia.

Categorie: arad
Tags: falca, gazon caserole francisc neuman

1 comentariu. Leave new

  • Roland Ujsági
    aprilie 22, 2016 7:56 am

    De la Ghiță cetire (ințelepciuneeeeee):
    ”vom programa câte o sută de arădeni care să intre în posesia caserolelor în faţa Primăriei sau în cartiere.”
    Un calcul aritmetic simplu arată că, după acest algoritm, cele 100.000 de caserole isi vor gasi stapânii in exact doi ani și 270 de zile.
    Un calcul demn de un inginer, cu doctorat in perfectă regulă după canoanele românești, adică ușor plagiat.
    Eu sper că acei doi ani și 270 de zile vor reprezenta perioada minimă pentru care acest magnific Tuth-An-Kharton de Brad se va bucura de găzdure all inclusive intr-unul din stabilimentele Doamnei Prună!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici