Cel mai mare complex turistic din România se află aproape de Arad. Vezi ce găseşti acolo!

parc

În câteva ore de parcurs cu maşina arădenii pot ajunge la cel mai mare complex turistic din ţara noastră. Este vorba despre Arsenal Park Orăștie.

Cu un patinoar deschis tot timpul anului (singurul exterior din România), cel mai mare skate park din această partea a țării sau cea mai lungă tiroliană din țară (640m) ori unicul PowerFan Jumps din România, Arsenal Park Orăștie a devenit, azi, cu încă două elemente adăugate, cea mai atractivă zonă turistică, de distracții și relaxare națională.

Arsenal Park de la Orăștie, deținut de frații Marius și Emil Cristescu, a inaugurat un centru SPA și o sală de sport multifuncțională, în valoare de 12,5 milioane de lei. Cele două obiective completează o serie de investiții în complexul turistic, estimate la 20 de milioane de euro începând cu 2009, atunci când a fost deschis.

Proiect realizat prin Regio

Arsenal Park a luat ființă pe un teren de 88 de hectare care aparținea unei foste fabrici de armament din Orăștie, cumpărată de frații Emil și Marius Cristescu în anul 2001, după mai multe încercări. Din dorința de a lansa pe piața turistică un produs unic în țară, un resort cu tematică militară, Arsenal Park a fost inaugurat în 2009 când au fost construite spațiile de cazare, iar ulterior au fost aduse 150 de exponate militare.

Centrul SPA și sala de sport multifuncțională fac parte dintr-un proiect complex (“Creșterea calității serviciilor turistice în cadrul Arsenal Park, prin crearea unei infrastructuri de agrement specifice”), început în 2014, și realizat prin Regio – Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5 “Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului”, Domeniul Major de Intervenţie 5.2 “Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterea calităţii serviciilor turistice.”

Lucrări finalizate în doar doi ani Proiectul a vizat câteva obiective de infrastructură de agrement în cadrul Arsenal Park, și anume: aqua park – centru spa, sală de sport multifuncţională, loc de joacă pentru copii, traseu de căţărat în copaci, pistă de biciclete şi plimbare, amenajare turn pentru sporturi extreme, patinoar, skate parc și centru de agrement călare. Din valoarea totală de 27,6 milioane de lei a proiectului, 12,07 milioane de lei au reprezentat asistenţa financiară nerambursabilă. “În 2010 am depus documentația pentru proiectul de finanțare europeană, care a fost aprobată abia în 2013, iar lucrările au putut fi demarate abia în 2014. Din 2014 până acum au durat lucrările și putem declara finalizate toate obiectivele de divertisment”, a declarat, într-o conferință de presă, Emil Cristescu.

El spune că în toată această perioadă, numărul de turiști a crescut constant, ajungând la 50.000 de vizitatori anul trecut. Pentru 2016 el estimeză că deschiderea aqua park-ului va aduce un plus important de vizitatori, astfel încăt numărul lor să depășească 100.000 la finalul anului. Centrul SPA și sala multifuncțională, denumite împreună AquaPark Arsenal, include 3 zone distincte: SunWaves, Inner Bliss și Belvedere Lounge&Terasă. SunWaves este partea de exterior, care include 4 bazine (agrement, înot, de copii, respectiv pentru tobogane), 6 tobogane și un bar exterior. Inner Bliss reprezintă zona de interior, cu tobogane, 4 bazine (pentru copii, de relaxare cu râul leneș și cu porțiuni cu hidromasaj, cu apă rece, respectiv pentru tobogane), 3 saune și un bar. Priveliștea este elementul principal al zonei Belvedere Lounge&Terasă. Acest spațiu include 2 terase, un bar, un lounge și o cadă cu hidromasaj. Adâncimea bazinelor pentru copii este de 40 – 80 cm, iar a celorlaltor bazine de 1,2 metri. Temperatura apei este setată în permanență la 29-32 de grade Celsius. Aqua Park Arsenal poate găzdui 1.000 de vizitatori vara și 300 în restul anului, iar jumătate dintre aceștia se estimează că vor fi persoane care locuiesc în zonă. Arsenal Park a stârnit și interesul turiștilor ruși, care vor începe să cumpere pachete în resort începând cu acest an. Marius Cristescu: “E foarte greu în România să-ți transformi visele în realitate”

  Recomandări pentru prevenirea furturilor din autoturisme şi a furturilor de biciclete

“Până și timișorenii mei mă reneagă, supărați că n-am făcut asta în Timișoara”, a declarat Marius Cristescu. El a povestit că nimeni, în afară de el, nici măcar fratele său Emil, nu credeau în 2001 că o fostă fabrică de armament se poate transforma într-o atracție turistică.

parc 1“E foarte greu în România să-ți transformi visele în realitate. Trebuie să ai o ambiție extraordinară și să lași totul de parte. Eu sunt foarte bucuros că după atâția ani am reușit facem un obiectiv turistic interesant și sper să punem România, cu acest obiectiv, pe harta turismului de aventură din Europa”, a mai spus Marius Cristescu. Complexul de agrement Arsenal Park din Orăștie beneficiază din vara anului trecut de o rețea de piste de biciclete de 12 kilometri, un dispozitiv de tip PowerFan pentru salturi libere de la 30 de metri înălțime și o tiroliană cu lungimea de 570 de metri, în care s-au investit 3 milioane de euro. PowerFan Jumps este unic țară, iar tiroliana este în acest moment cea mai lungă din România, fiind realizată dintr-un singur segment. În complexul Arsenal Park a fost deschis și un loc de joacă pentru copii, care beneficiază de echipamente pentru căţărare, echilibristică, explorare, tunele, tobogane, carusele, leagăne, și balansoare. Locul de joacă poate găzdui simultan peste 300 de copii.

Citeşte mai multe pe www.pressalert.ro 

Categorie: arad
Tags: Arsenal Park Orăștie, distractie, oferte, relaxare, stiri arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici