Cartel Alfa: Amânarea majorărilor salariale să se aplice pentru toţi bugetarii, inclusiv pentru aleşi

bani1

“Având în vedere anunţul public privind amânarea aplicării majorărilor salariale cuprinse în proiectul Legii – cadru pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pentru 1 ianuarie 2018, Confederaţia Naţională Sindicală Cartel ALFA solicită ca această amânare să se aplice pentru toţi bugetarii, inclusiv pentru aleşii de la toate nivelurile”, transmit reprezentanţii Cartel Alfa, potrivit News.ro.

Ei consideră oportună amânarea adoptării proiectului legislativ pentru a face „corecţiile necesare” prin analiză amănunţită şi argumentări solide şi nu prin adoptarea sau respingerea unor amendamente fără dezbateri sau motivaţie şi pentru „restabilirea unui calendar realist a proiectului de lege în comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor”.

De asemenea, sindicaliştii solicită premierului convocarea Consiliului Naţional Triparit de Dialog Social.

“Având în vedere ambiguităţile privind intenţia Guvernului de a adopta un nou sistem de impozitare începând cu anul viitor, ceea ce va avea un impact major asupra salarizării, Confederaţia Naţională Sindicală Cartel ALFA solicită Primului Ministru convocarea Consiliul Naţional Tripartit de Dialog Social”, mai spun sindicaliştii.

Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a declarat, marţi, la Parlament, că ultima variantă a Legii salarizării agreată cu Ministerul Finantelor prevede că abia de la 1 ianuarie 2018 toţi bugetarii vor avea o creştere a salariului brut cu 25%, iar de la 1 martie profesorii şi medicii vor primi în plus diferenţa de bani promisă. Iniţial, primele majorări salariale erau programate pentru 1 iulie 2017.

Sursa romaniatv.net

Categorie: mandri.ro
Tags: amanari, bugetari, importante, impozitare, salarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici