60 de imigranţi au pătruns ILEGAL în România din Serbia

migranti 33232400

Un grup de 60 de imigranţi, toţi de sex masculin, au fost prinşi în timp ce intrau în România prin punctul de frontieră Lunga, informează Antena 3.

Cei 60 de imigranţi au intrat ilegal în Romania, din Serbia, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 1:45, a declarat pentru Antena 3 Roxana Costache,agent de frontieră. Din primele informaţii reiese că toţi imigranţii sunt de sex masculin şi au vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani.

Aceştia au intrat în ţară fără familii şi provin din ţări precum Pakistan, Afganistan, Irak, Somalia sau Maroc. Cei 60 de imigranţi au fost transportaţi cu două autocare la sediul poliţiei de frontieră din Jimbolia, spaţiu ce permite procesarea persoanelor în siguranţă.

Momentan toţi refugiaţii sunt adăpostiţi într-o clădire ce dispune de toate facilităţile şi sunt păziţi de jandarmi pentru a evita orice fel de incidente.

Autorităţile române discută în acest moment cu cele din Serbia pentru a se stabili traseul imigranţilor, iar dispozitivul de întărire a supravegherii la frontieră a fost întărit.

 

 

 

Sursa: www.mediafax.ro

Categorie: mandri.ro
Tags: Granite, ilegal, mandri aradeni, refugiati, romania, serbia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici