Zi importantă pentru elevi. Ministerul anunță decizia despre testele grilă la examenele din 2019

elevi
După încheierea consultărilor organizate la sediul Ministerului Educației Naționale, Rovana Plumb va susține o declarație de presă. ”Întâlnirea are ca obiect găsirea celor mai bune soluții, astfel încât noile tipuri de subiecte să ofere o evaluare obiectivă a cunoștințelor candidaților, în concordanță cu programa școlară și cu prevederile legale în vigoare. În procesul de elaborare a modelelor de subiecte pentru examenele din anul 2019 va ține cont și de opiniile rezultate în urma acestei consultări. Ulterior, noile modele de subiecte vor fi postate pe site-ul subiecte.edu.ro.” a anunțat ministerul Educației.

Scandalul uriaş vine după ce a anunţat că va introduce subiecte grilă în proporţie de 40% la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat, chiar din acest an şcolar.

Reprezentanţii elevilor şi ai părinţilor se opun categoric acestor schimbări, anunţate cu doar 8 luni înainte de probe. Iar profesori de seamă acuză ministerul că vrea să crească superficial rata de promovare.

Propunerea îi aparţine fostului ministru al Educaţiei, Valentin Popa. Dar la presiunea partenerilor de dialog ar urma să fie retrasă vineri de ministrul interimar Rovana Plumb.

Aşa ( n.r. foto jos) ar putea arăta un subiect la proba de Limba Română din cadrul Bacalaureatului, conform Ministerului Educaţiei. Chiar preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor ne spune cum, în această situaţie, elevii ar putea copia mai uşor.

Test grilaImagine: Pro TV

Petru Apostoaia, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor: „Înainte era greu să sufli celui din stânga sau din dreapta un text întreg, însă acum poţi şopti, poţi strănuta, să zic aşa, o cifră sau o literă, astfel că nu este o măsură corectă.”

Fostul ministru al Educaţiei susţine că a venit cu ideea introducerii testelor grilă la Evaluarea Naţională şi BAC pentru a uniformiza corectarea şi a elimina diferenţele mari de punctaj care apar după contestaţii. Valentin Popa spune că a avut drept model admiterea grila la Facultatea de Medicină.

  Participare onorantă a elevilor arădeni la un concurs naţional organizat la Hunedoara

Valentin Popa, fostul ministru al Educaţiei: „Era clar că unii evaluatori acordau pe anumite subiecte parţial realizate de către elevi punctaj mai mari sau mai mici. Personal, aş fi vrut să am cel puţin la ştiinţele exacte, examene de tip grilă în totalitate.”

În schimb, mai mulţi profesori de prestigiu susţin că aceste teste grilă ar creşte superficial rata de promovare. De exemplu, numai la Bacalaureat a scăzut chiar şi sub 60 la sută după introducearea camerele de supraveghere.

Bogdan Enescu, antrenor al lotului olimpic de matematică:Ponderea subiectului 1, care e cel mai uşor, de fapt, a crescut de la 3 puncte la 4 puncte, cu un punct din oficiu, e foarte uşor să iei nota 5. Ca profesor de matematică, m-ar interesa nu numai să văd că elevul a bifat răspunsul corect, m-ar interesa să văd şi cum gândeşte. Deşi, la nivelul de dificultate pe care l-am observat la grila din model, nici nu prea ai ce să gândeşti.”

În plus, reprezentanţii părinţilor cer o schimbare în profunzime a evaluării de la clasa a 8-a, nu trecerea grăbită la o grilă.

Eugen Ilea, vicepreşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Părinţi:Este necesară o lege bine gândită, aşezată, astfel încât să nu mai avem probleme, să modificăm an de an articole de lege. Poziţia noastră, a federaţiei este admiterea la liceu.”

În urma reacţiilor critice apărute în spaţiul public, Ministerul Educaţiei a retras de pe site modelele de subiecte grilă propuse pentru examenele naţionale. Mai mult, abia după această situaţie, ministerul a decis să organizeze azi o dezbatere cu reprezentanţi ai profesorilor, elevilor şi ai părinţilor.

Viitorul elevilor ar urma să fie decis azi de un ministru interimar, fără pregătire în domeniul educaţiei – Rovana Plumb. De mai bine de o lună, învăţământul din România nu are un ministru desemnat

Categorie: mandri.ro
Tags: elevi, evaluare, teste grila

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici