Ora 01:23. Sâmbătă, 26 aprilie 1986. Un experiment de rutină scăpat de sub control a transformat reactorul 4 de la Cernobîl într-un infern radioactiv. Astăzi se împlinesc 40 de ani. Zona de excludere există în continuare. Pripyat, orașul de 50.000 de oameni evacuat a doua zi, nu a mai fost locuit niciodată. Și mai sunt oameni în viață care își amintesc.
Inginerii de la Cernobîl nu se pregăteau pentru dezastru. Se pregăteau pentru un test — voiau să verifice dacă turbinele reactorului pot produce suficientă energie electrică în cazul unei pene de curent, cât timp pompele de răcire de urgență ar fi pornit. Era o problemă tehnică banală, rezolvată de zeci de centrale din lume. La Cernobîl, testul a eșuat în câteva secunde.
Două explozii succesive au distrus reactorul 4. Acoperișul de beton al clădirii — cântărind aproximativ 1.000 de tone — a fost aruncat în aer. Miezul radioactiv al reactorului a fost expus direct atmosferei. Timp de zece zile, cantități uriașe de substanțe radioactive au fost eliberate în aer — cel puțin 5% din tot combustibilul nuclear aflat în reactor, conform estimărilor internaționale.
65 de ore de tăcere
În timp ce norii radioactivi se deplasau deasupra Ucrainei, Belarusului, Rusiei și Europei, autoritățile sovietice au ales tăcerea. Populația din Pripyat — la trei kilometri de centrală — nu a primit nicio informare în noaptea exploziei. Orașul a fost evacuat abia pe 27 aprilie, la peste 24 de ore de la dezastru. Oamenilor li s-a spus că pot lua cu ei lucruri pentru câteva zile. Mulți nu s-au mai întors niciodată.
Primele semnale că ceva grav se petrecea în URSS nu au venit din interior, ci din Suedia. Pe 28 aprilie dimineața, stațiile de monitorizare suedeze au detectat niveluri anormale de radiații în atmosferă. Abia atunci autoritățile sovietice au recunoscut oficial incidentul — printr-un anunț de 20 de secunde, fără niciun detaliu. Trecuseră 65 de ore de la explozie.
La 1 mai 1986 — la cinci zile după dezastru — autoritățile sovietice au obligat cetățenii din Kiev și din alte orașe ucrainene să participe la manifestațiile tradiționale de 1 Mai. Radiațiile erau deja în aer. Nimeni din mulțime nu știa.
600.000 de lichidatori
În lunile și anii care au urmat, aproape 600.000 de oameni au participat la operațiunile de intervenție și decontaminare — pompieri, militari, tehnicieni, medici și civili. Ei sunt cunoscuți drept „lichidatori". Mulți au lucrat fără echipament de protecție adecvat, fără să știe la ce riscuri se expun. Unii au intrat direct în camera reactorului distrus.
Datele oficiale recunosc 31 de decese directe în urma accidentului. Dar estimările independente sunt radical diferite — un volum publicat la Academia de Științe din New York arată că aproape un milion de oameni ar fi murit pe termen lung din cauza contaminării radioactive provocate de Cernobîl. Cifra rămâne contestată, dar niciuna dintre estimări nu lasă loc de optimism.
Pripyat — orașul care a murit peste noapte
La trei kilometri de reactorul 4 se afla Pripyat — un oraș modern, construit special pentru angajații centralei, cu 50.000 de locuitori. Parcuri de joacă, o roată panoramică inaugurată cu câteva zile înainte de accident, blocuri noi, un spital, școli. Pe 27 aprilie la prânz, tot orașul a fost evacuat în câteva ore. Oamenii au lăsat în urmă apartamente cu mâncare pe masă, jucării pe podea, fotografii pe pereți.
Astăzi, Pripyat este unul dintre cele mai cunoscute orașe-fantomă din lume. Natura a recuperat treptat spațiul — copaci cresc prin acoperișuri, vulpi și cerbi umblă pe străzi. Dar solul rămâne contaminat. Conform estimărilor, oamenii nu vor putea locui din nou acolo în condiții de siguranță decât peste aproximativ 24.000 de ani — atât durează ca plutoniul-239, unul dintre elementele radioactive eliberate, să se dezintegreze complet.
Sarcofagul — cel mai mare proiect de siguranță nucleară din istorie
Deasupra reactorului distrus a fost construit inițial un sarcofag de beton improvizat, în 1986. Acesta a început să se degradeze rapid. În 2019, după ani de negocieri și 2,2 miliarde de euro contribuiți de peste 45 de națiuni, a fost finalizat Noul Înveliș de Siguranță — o structură de oțel cu o înălțime de peste 100 de metri, cât o clădire de 30 de etaje, cântărind aproximativ 36.000 de tone. A fost proiectat să reziste cel puțin 100 de ani.
Pe 13 februarie 2025, o dronă rusă de tip „Geran-2" a lovit deliberat noul înveliș de protecție al centralei. A fost primul atac direct asupra structurii care izolează reactorul radioactiv. Zelenski a numit-o „terorism nuclear".
40 de ani mai târziu — ce rămâne
Efectele accidentului continuă să fie monitorizate. Studii recente publicate la începutul anului 2026 au analizat ADN-ul a peste 1.500 de copii ai supraviețuitorilor, căutând dovezi ale transmiterii efectelor radiațiilor către generațiile următoare. Zona de excludere de 30 de kilometri rămâne în vigoare. Aproximativ 8,4 milioane de oameni au fost expuși radiațiilor.
Astăzi, 26 aprilie 2026, Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, s-a aflat la Kiev și la Cernobîl, aducând un omagiu lichidatorilor. Zelenski a vorbit despre lecțiile dezastrului și despre Rusia de astăzi. ONU a marcat Ziua Internațională de Comemorare, instituită printr-o rezoluție din 2016.
Cernobîl nu este doar un accident. Este un verdict asupra unui sistem care a pus ideologia mai presus de adevăr, care a sacrificat oameni ca să protejeze o imagine. Și, pentru mulți, este un avertisment care nu și-a pierdut actualitatea.