Un turist britanic a murit, iar alți doi au fost răniți, după un accident rutier

ambulanta spynews.ro

Un turist britanic a murit, iar alți doi au fost grav răniți, în urma unui accident rutier petrecut pe drumul județean Tulcea-Agighiol, după ce un autovehicul a acroșat grupul de turiști care se deplasa cu bicicletele.

Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ), cei trei turiști britanici, cu vârste cuprinse între 56 și 60 de ani, se deplasau cu bicicleta pe drumul județean 222E, atunci când au fost acroșați de autoturismul condus de un tânăr, în vârstă de 20 de ani.

‘Polițiștii efectuează cercetări pentru lămurirea circumstanțelor în care s-a produs evenimentul’, a precizat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al IPJ, Amalia Ignatencu.

În urma evenimentului, unul dintre cei trei bicicliști britanici a murit.

‘Am făcut tot ce era posibil pentru unul din turiști, însă nu am mai putut să-l salvăm. Un alt turist britanic a fost transportat la spitalul din Galați cu un elicopter SMURD, iar cel de-al treilea biciclist rănit a fost internat la spitalul din Tulcea’, a menționat directorul Serviciului Județean de Ambulanță, Dumitru Vâlcu.

Britanicul internat în spitalul din municipiul Tulcea prezintă, potrivit directorului Spitalului Județean de Urgență, Tudor Năstăsescu, o comoție și traumatism abdominal, el aflându-se în prezent în investigații la computerul tomograf.

‘Pacientul internat duminică se află în momentul de față în investigații. În funcție de rezultatele CT, se va decide conduita terapeutică ulterioară’, a precizat directorul Năstăsescu scrie agerpres.ro

Categorie: mandri.ro
Tags: accident, britanici, ciclisti, comotie, importante, traumatism

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici