Un prim deces în alunecarea de teren din China în care au dispărut zeci de persoane

china 15 6ef0d56ac3

Un prim corp a fost descoperit de autorităţi, marţi, în alunecarea de teren din oraşul Shenzen, din sudul Chinei, produsă în weekend, în urma căreia sunt date dispărute zeci de persoane, informează site-ul agenţiei DPA.

Cel puţin 81 de persoane erau încă dispărute înainte ca echipele de intervenţie să descopere, marţi dimineaţă, prima victimă decedată în alunecarea de teren într-o zonă industrială de la periferia oraşului Shenzen, potrivit China News Service.

Potrivit unui bilanţ anterior, 91 de persoane erau date dispărute. Peste 900.000 de persoane au fost evacuate.

Incidentul s-a produs după ce o grămadă de pământ şi deşeuri de materiale de construcţii s-a surpat, a anunţat luni Ministerul Resurselor Naturale.

Grămada de pământ şi deşeuri, acumulată după lucrările de construcţii din ultimii doi ani, era înaltă de 100 de metri, existând un ordin de evacuare a materialelor din zona respectivă, emis în cursul acestui an. Potrivit unor documente guvernamentale, evacuarea movilei de pământ şi deşeuri trebuia să aibă loc în urmă cu cel puţin cinci luni înainte de producerea incidentului, a transmis South China Morning Post.

O conductă de gaze din zonă a explodat în urma alunecării de teren, a informat operatorul PetroChina, citat de agenţia Xinhua.

Cel puţin 33 de clădiri au fost îngropate sau distruse, inclusiv 14 fabrici şi două clădiri de birouri, a anunţat, luni, viceprimarul oraşului Shenzen, Liu Qingsheng, la o conferinţă de presă.

Sursa: www.mediafax.ro

Categorie: mandri.ro
Tags: alunecare teren, china, deseuri, disparuti, mandri aradeni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici