Un bărbat a atacat cu un cuţit doi militari, la Bruxelles. Agresorul, care ar fi strigat “Allah Akbar”, a fost împuşcat de poliţişti. FOTO

bruxelles 25 aug1

Un bărbat înarmat cu un cuţit a atacat şi rănit doi militari, vineri seară, în centrul Bruxelles-ului, fiind împuşcat de poliţişti. Autorităţile belgiene precizat că atacatorul se zbate între viaţă şi moarte, după ce iniţial au anunţat că a fost ucis, relatează La Derniere Heure. El ar fi de origine somaleză şi ar fi strigat “Allah Akbar” înainte de a ataca.

 UPDATE 23:09 – Autorul atacului de la Bruxelles este între viaţă şi moarte; ar fi vorba de un bărbat de origine somaleză

Autorităţile belgiene au revenit, precizând că atacatorul de la Bruxelles se zbate între viaţă şi moarte, după ce iniţial au anunţat că a fost ucis, relatează La Derniere Heure. Atacatorul ar avea aproximativ 30 de ani, ar fi de origine somaleză şi nu era cunoscut serviciilor de securitate pentru legături cu terorismul. Cu toate acestea, ar fi strigat “Allah Akbar” înainte de a ataca.

Bărbatul, înarmat cu un cuţit sau o macetă, a atacat doi militari, în centrul Bruxelles-ului, a anunţat vineri seară poliţia Bruxelles-Capitale-Ixelles. El a fost neutralizat în jurul orei locale 20.15 (21.15 ora României), pe bulevardul Emile Jacqmain.

Agresorul a fost dus la spital, a anunţat Parchetul din Bruxelles, în timp ce forţele de ordine au instalat un perimetru important de securitate.

Potrivit unui martor care lucrează la un restaurant aflat chiar vis-a-vis de trotuarul unde a avut loc atacul, agresorul a strigat “Allah Akbar” (Allah este mare), înainte de a încerca să ucidă militarii.

Unul dintre cei doi militari atacaţi ar fi fost rănit la faţă, iar al doilea la mână, însă ambele răni sunt uşoare.

Oamenii legii au ripostat deschizând focul.

  O altă palmă pentru obrazul lui Falcă şi „realizările“ lui la Arad: Timişoara, Cluj şi Bucureşti ar putea intra oricând în zona euro

Poliţia a dat asigurări că situaţia este sub control.

Premierul belgian Charles Michel şi-a exprimat susţinerea faţă de militari. “Urmărim situaţia îndeaproape, împreună cu centrul de criză”, a adăugat el pe Twitter.

Bărbat ucis la Bruxelles, după ce a atacat militari

Un bărbat a fost ucis în centrul Bruxelles-ului, vineri, după ce a atacat militari cu o macetă, relatează BBC News.

Agresorul a atacat doi militari, a anunţat poliţia vineri seară. Ofiţerii au ripostat cu focuri de armă şi l-au ucis.

Cei doi militari au fost răniţi uşor.

bruxelles 25 aug

Forţele de ordine au instalat un perimetru de securitate în zonă, iar operaţiunea era încă în curs la ora scrierii acestei ştiri.

Potrivit unor surse citate sub acoperirea anonimatului de La Dernier Heure, atacatorul nu era cunoscut pentru fapte de terorism. Deocamdată nu se cunosc motivele sale.

Categorie: arad
Tags: atacator, bruxelles, importante, politist, terorist, terorist ucis

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici