Tripla semnificaţie a zilei de 9 mai va fi marcată la Arad

avram iancu 10

Trei momente istorice de referinţă vor fi marcate în aceeaşi zi. Luni, 9 mai este o zi cu triplă semnificaţie. Pe lângă Ziua Independenţei proclamată în 1877, românii sărbătoresc Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial la 9 mai 1945, dar şi Ziua Europei.

La Arad, în această zi importantă vor fi organizate manifestări. Astfel, în piaţa Avram Iancu, de la ora 9.00 va începe un ceremonial religios şi militar la care urmează să participe reprezentanţii administraţiei. După oficierea ceremonialului religios, muzeograful Bogdan Ivaşcu va ţine o alocuţiune legată de semnificaţiile zilei. Mai apoi vor fi depuse coroane de flori, după care, manifestarea se va încheia cu defilarea Gărzii de Onoare.

În urmă cu 132 de ani, pe 9 mai 1877, Adunarea Deputaţilor a proclamat Independenţa de stat a României, deschizând astfel drumul spre recunoaşterea internaţională a dreptului naţiunii române de a-şi decide singură soarta. Intrată în război, în primăvara lui 1877, Armata română a triumfat pe câmpul de luptă, cucerind pe rând redutele otomane de la Plevna, Griviţa, Smârdan şi Vidin. ndependenţa României a fost câştigată cu jertfa a peste 10.000 de ostaşi.

Mai bine de o jumătate de secol mai târziu, pe 9 mai 1945, românii au trăit bucuria capitulării celui de-al treilea Reich. Semnarea actului de capitulare necondiţionată a Germaniei a avut loc la cartierul general sovietic din Berlin. Astfel a luat sfârşit cel de-al II-lea Război Mondial pe continentul european.

Pe 9 mai este serbată şi Ziua Europei. În urmă cu 58 de ani, ministrul de Externe al Franţei, Robert Schuman, a propus Germaniei, dar şi altor state, să pună bazele concrete ale unei federaţii europene indispensabile pentru menţinerea păcii. Pe 18 aprilie 1951, şase state – Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda – au semnat Tratatul de la Paris privind prima dintre comunităţile europene, Comunitatea Economică a Cărbunelui şi Oţelului.

  Armata elveţiană îşi face bocancii de luptă în România la preţuri mai mici decât în China

Ulterior, cele şase state au decis să edifice o comunitate economică, bazată pe libera circulaţie a bunurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalurilor şi, în 1957, prin Tratatul de la Roma, au înfiinţat Comunitatea Economică Europeană, precursoare a Uniunii Europene de astăzi.

Categorie: arad
Tags: armata, europa, independenta, zi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici