Semnal de alarmă: la CJA există de aproximativ 35 de ori mai puţini bani decât necesarul pentru investiţii în Spitalul Judeţean

iustin cionca

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Arad anunţă că există de aproximativ 35 de ori mai puţini bani decât necesarul pentru investiţii doar în Spitalul Judeţean, în situaţia în care întregul excedent de anul trecut ar fi folosit exclusiv pentru spital.

Din această cauză spun ei era necesară implicarea parlamentarilor de Arad în susţinerea spitalului, şi tot de aceea preşedintele CJ Arad, Iustin Cionca, a cerut ajutorul ministrului Sănătăţii! Investiţiile necesare se cifrează la 35 de milioane de euro, obiectivele majore fiind reabilitarea secţiei de Psihiatrie, relocarea şi modernizarea secţiei de Oncologie, reparaţii capitale la Obstetrică, Ginecologie şi Neonatologie, achiziţionare RMN.

„Bugetul alocat de Consiliul Judeţean pentru investiţii în 2017 este asigurat din excedentul pe anul 2016. Dacă nu am fi avut acest excedent, nu am fi putut aloca nici un leu, într-un domeniu de maximă importanţă, cum este Sănătatea”, a pecizat Iustin Cionca. Excedentul realizat anul trecut este de 6,882 milioane lei (1,582 milioane pentru funcţionare şi 5,299 milioane pentru dezvoltare).

Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad (CJA), a realizat ieri o scurtă radiografie a situaţiei existente la Spitalul Judeţean, a investiţiilor necesare şi, mai ales, a aportului bugetar pe care CJA îl va avea asupra sistemului de sănătate arădean. Acţiunea este o urmare a vizitei la Arad a ministrului Sănătăţii, care a informat că judeţul Arad nu va avea alocările financiare necesare dezvoltării unităţilor medicale din judeţ.

„Spitalul Judeţean funcţionează în 20 de clădiri aflate la adrese diferite, ceea ce îngreunează, în primul rând ca şi costuri, funcţionarea sa. Am afirmat permanent că e nevoie de salarii bune în administraţie, pentru stimularea profesioniştilor şi a performanţei. Dar, la felul cum a gândit Guvernul această majorare, s-a produs un dezechilibru în toată ţara, fiindcă nu a oferit şi resursele necesare creşterii salariilor. Şi la Arad există un impact important asupra bugetului Consiliului Judeţean, în special asupra capitolului «Investiţii» de la Spitalul Judeţean şi celelalte instituţii subordonate”, a afirmat Iustin Cionca.

  O minoră de 12 ani din Arad a fost violată în mod repetat de un bărbat

Preşedintele CJA a prezentat ministrului Sănătăţii, Florian Bodog, situaţia din sistemul de sănătate arădean şi investiţiile necesare pentru funcţionarea şi modernizarea Spitalului Judeţean. Aceeaşi situaţie a fost prezentată şi parlamentarilor, cu câteva săptămâni mai devreme, însă nici unul dintre amendamentele pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad nu a fost aprobat în Parlament!

„Am prezentat domnului ministru situaţia cu care ne confruntăm la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, cât şi direcţia de dezvoltare pentru următorii patru ani. Pentru a avea un spital funcţional, un sistem de sănătate normal, avem nevoie de un sprijin concret, guvernamental, pentru rezolvarea punctuală a solicitărilor”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Categorie: arad
Tags: bani, cionca, semnal alarma, spital judetean, stiri arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici