Protest inedit la Cluj

protest

Peste 150 de persoane din comuna Petreştii de Jos (Cluj) au protestat pe Drumul Judeţean DJ 107 L, reclamând starea “dezastruoasă” a drumului distrus în urmă cu 8 ani de autocamioanele care au lucrat la Autostrada Transilvania, oamenii “pescuind” cu undiţe în bălţile din gropi.

Oamenii s-au adunat, astăzi, pe DJ 107 L, în apropierea comunei Petreştii de Jos, având pancarte cu mesaje precum “Cimitirul 107 L”, “De la Turda la Petreşti, toţi sfinţii îi pomeneşti”, “Taxe plătim, drum asfaltat când primim?”, “Azi protestăm, drumul să-l salvăm”, “Dacă asfalt nu primim, la Consiliul Judeţean noi venim”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ei au huiduit şi au strigat “Hoţii”, “Mincinoşii”, “De la drum neasfaltat, maşina îmi e la REMAT”, “Ne-aţi minţit opt ani de zile, de acum nu vă mai ţine” şi “Dacă asfalt nu primim, noi aici nu se oprim”.

UserMatchUserMatch

Mai mulţi protestatari au adus cu ei undiţe, cu care “au pescuit” în bălţile formate în gropile de pe drum, iar unul dintre ei s-a întins pe un prosop, spunând că face plajă deoarece utilajele societăţii de drumuri a Consiliului Judeţean Cluj a împrăştiat nisip pe drum.

De asemenea, un alt protestatar şi-a adus maşina, o Dacie 1310 stricată, pe o platformă, de care a legat o coroană mortuară cu mesajul “Veşnică odihnă DJ 107 L”, spunând că a venit să îşi înmormînteze autoturismul.

Ovidiu Anca, unul dintre organizatorii protestului, a declarat că de opt ani oamenii din Petreştii de Jos, dar şi alţii care circulă prin zonă, îşi strică maşinile din cauza drumului şi sunt nevoiţi să şi le repare în fiecare lună.

“Am protestat faţă de indiferenţa Consiliului Judeţean Cluj, având în vedere starea foarte proastă a drumului de opt ani de zile de când s-a lucrat la Autostrada Transilvania, iar drumul a fost distrus de camioanele Bechtel. În 2003, înainte de construirea autostrăzii, acest drum era asfaltat, iar din 2008 este distrus, plin de gropi. Pe mine mă costă 500 de lei lunar aceste reparaţii. Firmele care au drumul în administrare îşi pasează vina una alteia”, a spus Anca.

  DESPRE ARAD ,ROȚI DE MASINĂ ȘI ȘENILE DE TANC

Potrivit acestuia, din cauza drumului s-au înregistrat întârzieri la intervenţiile ambulanţei şi maşinilor de pompieri.

“Pe acest drum se poate circula cu 20 de kilometri pe oră, drumul de la Petreştii de Jos la Turda, pe o distanţă de 14 kilometri, durând peste o jumătate de oră, în condiţiile în care acesta era străbătut înainte în 10 minute”, a afirmat Ovidiu Anca.

Un alt protestar, Bogdan Moldovan, a spus că reprezentanţii companiei Bechtel ar fi trebuit să facă un drum tehnic pentru lucrările la Autostrada Transilvania, dar au preferat să circule cu camioanele pe DJ 107 L.

“Nu au mai reparat drumul, deşi aveau un protocol care stipula că acesta va fi reparat. În 2008 au plecat şi aşa a rămas drumul până azi”, a subliniat Moldovan.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Vakar Istvan, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, că drumul DJ 107 L a fost dat pentru investiţii, în urmă cu trei ani, reprezentanţilor de la Drumurile Naţionale, la cererea lor, după ce a fost distrus de Bechtel, care a construit Autostrada Trasilvania.

“Dar licitaţia pentru reabilitarea acestui drum s-a oprit, iar atunci am intervenit cu societatea de drumuri judeţene a CJ Cluj pe acest drum, cu lucrări de întreţinere. Este drum judeţean şi, din punct de vedere al întreţinerii, este la CJ Cluj. Vom vedea ce fac cei de la Drumurile Naţionale”, a spus Vakar.

În perioada următoare, localnicii din Petreştii de Jos vor organiza un nou protest la Consiliul Judeţean Cluj.

sursa: www.mediafax.ro;

Categorie: mandri.ro
Tags: drum judetean, gropi, protest, protest cluj, protest inedit

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici