Pro TV, amendat de CNA cu 50.000 de lei, în cazul relatărilor despre incendiul din Colectiv

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, joi, să amendeze Pro TV, cu 50.000 de lei, pentru emisiunea “Vorbeşte lumea” din 4 noiembrie, în care jurnalistul George Roncea a spus că tragedia din Colectiv a fost provocată intenţionat.

Pro TV, amendat de CNA cu 50.000 de lei, în cazul relatărilor despre incendiul din Colectiv

În aceeaşi emisiune, George Roncea a spus că “toată teoria lansată de autorităţi se dovedeşte falsă” şi că în acest caz “ceva e putred”.

De asemenea, potrivit CNA, pe parcursul emisiunii, difuzată la o oră accesibilă minorilor, George Roncea a folosit mai multe extresii injurioase, precum “rahaţii”, “haita asta nenorocită”, “boul acesta”. Gabriel Coveşeanu, moderator al emiunii, a intervenit şi l-a rugat să păstreze un limbaj adecvat.

CNA a considerat însă că Pro TV a încălcat legislaţia audiovizualului şi a decis să amendeze cu 50.000 de lei televiziunea, la propunerea membrului Consiliului Radu Herjeu. “Pentru” aplicarea acestei sancţiuni au votat Lorand Turos, Viorel Buda, Laura Georgescu, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu şi Dorina Rusu, în timp ce Valentin Jucan şi Monica Gubernat au susţinut aplicarea unei alte sancţiuni (amendă de 100.000 de lei). Propunerea respectivă nu a întrunit însă numărul minim necesar de voturi (şase) pentru a putea fi aplicată.

În cadrul şedinţei CNA, Florin Turcilă, reprezentantul Pro TV, a spus că, în general, nu consideră că s-ar fi făcut vreo exagerare în vreo direcţie. “Domnul Roncea are un limbaj mai colorat. Consider că moderatorii au intervenit de fiecare dată”, a mai spus Turcilă.

Membrul CNA Radu Herjeu a remarcat faptul că, într-o emisiune de divertisment, a fost abordat acest subiect grav, al tragediei din Colectiv. “Cum să-i pui pe Cove şi pe Nadine (fostă prezentatoare a emisiunii «Vorbeşte lumea», n.r.) să vorbească despre teoriile conspiraţiei?”, a întrebat, retoric, Radu Herjeu.

  Trei adulţi şi trei copii care încercau să treacă pe jos graniţa în Ungaria, surprinşi de Poliţia de Frontieră

Sursa: mediafax.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici