Ninsori în Vest, Nord și Centru, începând de sâmbătă. Ploi însemnate cantitativ în restul țării

Meteo ninsoare 1

ANM anunţă ploi însemnate cantitativ în sud-estul ţării, predominant ninsori şi strat de zăpadă în vest, nord, centru şi la munte şi intensificări ale vântului de sâmbătă, de la ora 18:00 până duminică, la ora 23.00.

“În cursul nopţii de sâmbătă spre duminică (2/3 decembrie), în Dobrogea şi jumătatea estică a Munteniei va ploua, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp şi izolat 35 l/mp. Începând din dimineaţa zilei de duminică (3 decembrie) aria precipitaţiilor se va extinde treptat dinspre sud-vestul teritoriului şi va cuprinde majoritatea regiunilor”, precizează meteorologii.
De asemenea, în Banat, Crişana, Maramureş, nordul Moldovei şi local în Transilvania şi la munte vor fi precipitaţii mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare, se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent îndeosebi în Carpaţii Occidentali, nordul Carpaţilor Orientali şi în masivele vestice ale Carpaţilor Meridionali. Izolat se va semnala polei.
“Cu precădere pe parcursul zilei de duminică (3 decembrie), vântul va avea intensificări temporare, în regiunile sudice cu viteze de 50…55 km/h, iar în zona montană, mai ales pe creste vor fi rafale de peste 60…70 km/h, viscolind şi spulberând zăpada”, menţionează ANM.

Categorie: arad
Tags: anm, ninsori, ploi, sambata, vestul tarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici