Lista miniştrilor din Cabinetul Sorin Grindeanu. Mihai Fifor, la Transporturi sau Interne!

noul guvern

PSD şi ALDE au intrat în linie dreaptă în ceea ce priveşte calendarul anunţării structurii guvernamentale şi a componenţei Cabinetului, după nominalizarea ca premier desemnat a lui Sorin Grindeanu.

UPDATE Portofoliul Finanţelor ar putea fi preluat, cel mai probabil, de fostul ministru al Finanţelor în guvernul PSD, Eugen Teodorovici, afirmă surse din PSD. Eugen Teodorovici a fost ministru al Fondurilor Europene şi apoi ministru de Finanţe în guvernele Ponta, între 2013 şi 2015.

ŞTIRE INIŢIALĂ 

Deocamdată, în mod cert, se cunoaşte faptul că guvernul propus Legislativului de Grindeanu va fi format exclusiv din miniştri PSD şi ALDE, care vor avea o reprezentare proporţională cu numărul de mandate din Parlament. UDMR, cu care PSD-ALDE a încheiat un protocol de colaborare parlamentară, îşi va păstra posturile de secretari de stat deţinute în ministere.

ALDE va deţine trei sau patru ministere, sau, în altă variantă, trei ministere pline şi un ministru delegat. Potrivit unor surse, ALDE îi vor reveni ministerele Culturii, Mediu, Energie şi Relaţia cu Parlamentul.

Din noul Cabinet, care va conţine un număr mai mare de ministere decât cel actual, nu vor face parte miniştri care au fost în guvernul Ponta (cu o excepţie sau două) intenţia fiind de a avea cât mai multe nume noi.

Cabinetul Grindeanu va avea cel puţin patru noi ministere, faţă de Guvernul actual, care devin ministere pline, respectiv Turism, Ape şi Păduri, români de pretutindeni şi IMM-uri şi antreprenoriat, au precizat, vineri, pentru MEDIAFAX, surse politice.

Sursele citate au menţionat că structura guvernamentală stabilită de PSD-ALDE pentru Cabinetul Sevill Shhaideh rămâne aceeaşi şi în cazul Cabinetului Grindeanu, dar nu şi componenţa nominală.

  Ce să sărbătorim noi, ungurii, la 100 de ani de la Marea Unire? Ce o să sărbătorească românii? Poate statul de drept care este în ruine?

“Se va schimba componenţa. Într-un fel s-ar fi lucrat cu Sevil Shhaideh, în alt fel se va lucra cu Sorin Grindeanu”, au spus sursele citate.

Un exemplu este cel al ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, care va fi împărţit în două ministere – cel al Mediului şi cel al Apelor şi Pădurilor.

La ora transmiterii acestei ştiri, numele vehiculate pentru Cabinetul Grindeanu sunt următoarele:

Dezvoltare şi Administraţie Publică – Sevil Shhaideh/ Lia Vasilescu

7324343 mediafax foto octav ganea

lia olguta vasilescu tibi bologh

 

Externe – Bogdan Aurescu

bogdan aurescu andreea

 

Apărare/Comunicaţii – Georgian Pop

geoargian pop octav ganea

 

Finanţe/ Fonduri europene – Marius Nica/ Cristian Socol

marius nica andreea

 

Interne – Gabriel Vlase/Mihai Fifor

vlasepetrugabriel

 

Transporturi – Mihai Fifor

mihai fifor tibi bologh

 

Economie – Mihai Tudose

mihai tudose bogdan maran

 

Sănătate – Florian Popa/ Ionel Sinescu

florian popa catalina filip

 

Cultură – Daniel Barbu

daniel barbu marius dumbraveanu

 

Educaţie – Sorin Câmpeanu

sorin campeanu alexandru mihaescu

 

Mediu – Daniel Constantin

daniel constantin alexandru mihaescu

 

Agricultură – Daniel Botănoiu

daniel butanoiu silviu matei

 

Energie – Andrei Gerea

andrei gerea octav ganea

 

Tineret şi sport – Gabriel Petrea

Relaţia cu Parlamentul – Steluţa Cătăniciu/Graţiela Gavrilescu

gratiela gavrilescu octav ganea

Sursă: Mediafax!

Categorie: mandri.ro
Tags: fifor, importante, ministri, noul guvern, transporturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici