Ignora(n)t de toată lumea, directorul Filarmonicii arădene îşi face singur reclamă pe facebook

vacean 1

Megacunoscutul director de filarmonică, „DR.“ Alin Văcean, pe a cărui faimă doar cei mai penali dintre manelişti o mai pot egala, a intrat într-un con de umbră de când a fost pus cu botul pe labe de către toată lumea. Închis între patru pereţi, creieraşii doctorului …în muzică fabrică tot felul de scenarii şi de regii. Mai nou, Văcean vede o foarte mare similitudine între scandalurile din filarmonica sa şi Opera Naţională din Bucureşti. Ba mai mult, Văcean se consideră un adevărat guru al culturii naţionale şi de ce nu, de pe întreg mapamondul. Într-o postare recentă, directorul arădean, susţinut şi menţinut în această funcţie de idolul său, Gheorghe Falcă, susţine, într-un mod incredibil cum instituţia pe care tocmai el o conduce, ar trebui pur şi simplu desfiinţată. Şi-a găsit aliat în Ioan Hollender, este adevărat unul dintre cei mai longevivi directori ai Operei Naţionale din Viena, dar care ajuns la o vârstă înaintată şi odată întors acasă este autorul unor proiecte extrem de controversate, care au stârnit indignarea întregii lumi muzicale. Printre acestea se numără doar banii, extrem de mulţi, pe care Hollender i-a cheltuit pentru realizarea Festivalului Enescu, şi care cu greu se regăsesc printre realizări. Dar să revenim la subiectul nostru. În tot acest scandal de la Opera Naţională, a fost adus în discuţie şi numele lui Hollender, care se pare că nu este prea străin de dezastrul în care a ajuns opera, lucru care de altfel i-a şi fost reproşat în mod cât se poate de public fostului director al Operei din Viena. Drept răzbunare, într-un interviu acordat unei publicaţii din Capitală, Hollender a susţinut, într-un mod nu doar absurd, ci mai degrabă haios prin absurditatea sa, cum că Opera Naţională din Bucureşti ar trebui desfiinţată. Şi aici apare şi Văcean al nostru, pe care nimeni nu îl bagă în seamă (noi o facem doar pentru a reliefa încă o dată cine se poate afla în scaunul de conducere al unei instituţii de prestigiu), dar care vrea şi el desfiinţarea. Adică dacă tot desfiinţăm Bucureştiul, de ce nu am desfiinţa şi Aradul? Doar că directorul din Arad se consideră mai presus de Hollender, pentru că el a descoperit asta la o „vârstă mult mai fragedă“ decât străbunul său amic din Viena, care mai mult ca sigur că nici nu a auzit vreodată de numele Văcean. Iată însă postarea doctorului muzicii arădene:

  Când sosesc întăririle la UTA? Conducerea e evazivă

„La 36 de ani și de 4 ani și jumătate de când sunt managerul filarmonicii arădene, gândesc pe aceiași undă precum maestru Holender – un colos în management cultural! (Și) filarmonica arădeană trebuie desființată și reînființată/reorganizată, fără gloate sindicaliste, în instituție pe proiecte!! Indiferent de cine, prin concurs, o va conduce! Precedentele ne conduc la o concluzie limpede!
De când?… Și cu ce drept legal, un angajat bugetar, fie el și artist, are pretenția să-și aleagă un mai plăpând director al instituției, acționând în haită, prin greve și tot felul de proteste de prost gust?!
Aaaa! Nu știți răspunsul? Consultați-l și pe domnul Holender, cel care a condus Opera de Stat din Viena timp de două decenii. 
Nu sunt radical, sunt logic, imi iubesc orașul și conturez soluțiile viitorului pentru un management cultural modern, inclusiv în Arad!!“

 

Şi ca să fim totuşi corecţi până la capăt cu maestrul Văcean, trebuie să recunoaştem că are totuşi admiratori. Este vorba despre fratele său mai mare, Adrian Văcean, cu care îşi împarte complimente, singuri, pe facebook. Desigur, plăcerea lor cea mai mare este aceea de a denigra tocmai angajaţii filarmonicii şi, culmea, spectatorii, imaginându-şi amândoi cum sunt victimele „mineriadelor culturale“…

Categorie: arad
Tags: alin vacean, director filarmonica, falca, penibil, vacean

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici