FOTO Arădeanul Cristian Mladin a lansat volumul de poezii ,,Umbre în lumină”

42529940 877592572440174 2793828182543826944 n

Literatura arădeană s-a îmbogățit cu un nou volum de poezii, volum de debut al autorului Cristian Mladin, intitulat ,,Umbre în lumină”. Evenimentul a avut loc în sala ,,Centenar” a Bibliotecii Județene ,,A. D. Xenopol”.

“În urmă cu patru ani l-am cunoscut pe Cristian Mladin la un curs de autocunoaștere și dezvoltare personală, după care ne-am revăzut la serile literare ale grupului “Tu-carte deschisă”. Au fost oameni care au venit, au stat puțin și au plecat, dar el a rămas.

Am știut de la început că va rămâne alături de literatură, pentru că literatura înseamnă evoluție, schimbare și autocunoaștere. Drumul vieții nu este întotdeauna în sus, dar sigur este înainte, iar când omul este pe drumul său toate ușile i se deschid. Îl felicit pe Cristi pentru curajul pe care l-a avut de a se arunca în față, în necunoscut, în ceva nou care lasă urme peste tot, ,,UMBRE  ÎN LUMINĂ”.

Din dorința de a fi cineva, uităm că fiecare din jur este deja cineva, este OM. În multe dintre poeziile scrise de Cristian Mladin ne dăm seama, redescoperim că poezie înseamnă trăire, dorință sufletească sau trupească. El maschează mai mult sau mai puțin dragostea și manifestările ei față de persoana feminină, prin cuvintele: albastru, sărut pe frunte, sărut pe obraz, îmbrățișare, ținere în brațe, precum și iubirea față de natură, față de istorie, viață, copii, anotimp. Fiecare dor se împlinește prin fapte. Iar această primă carte de poezie este un fapt pentru noi, toți cititorii.” a declarat Teodora L. Ianto.

La eveniment au luat parte diferite persoane din cultura arădeană: Lucia Bibarț, Vladimir Belity, care a prezentat evenimentul prin prisma unui cenaclu literar, Constantin Dehelean, Sara Gheorghe, Elena Ziegler, Teodora L. Ianto, Maria Gligor, Ioan Alexandru Ardelean, Nadina Maria Szakacs, Marius Socaci, Mirela Minuța, Livia Ciupav, Cristina Zaha, membrii de la ,,Luceafărul  Arădean”: Cristina Boia, Ioan Valeriu Boia; prieteni din mediul sportiv: Lucian și Florentina Țandără, Adrian Bartoș; iubitori de literatură: Sorin Popa, Gheorghe Herman, Iza Pal, Ioan Marta, precum și prieteni, membrii ai familiei și apropiați ai autorului.

  Presiuni asupra procurorilor romani. Scrisoare deschisa

42458096 2134229746628390 7414199342103265280 n 42489752 266101607572922 2755811348242759680 n 42512548 236702190354771 4554775670235856896 n 42514394 250453742337708 7746559618163146752 n 42529940 877592572440174 2793828182543826944 n 1 42552774 273161779977709 5145109205560066048 n 42578486 467847667067473 5726481300211105792 n 42603553 2012833282073368 6014071120645324800 n 42622475 489709518195118 1287088053776547840 n 42662046 1552747108189406 455268534830759936 n

Categorie: mandri.ro
Tags: cristian mladin, poezii, stiri arad, umbre in lumina, volum

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici