De ani de zile, Falcă vorbește despre creșterea nivelului de trai, în timp ce zeci de mii de arădeni trăiesc la limita subzistenței

cozile saraciei 1

Municipalitatea a trâmbițat în repetate rânduri despre cât de bine le merge arădenilor. Edilul Gheorghe Falcă a încercat mereu să inoculeze ideea că în timpul mandatelor sale, nivelul de trai al arădenilor a tot crescut. Situația reală este alta.

 

Aradul are zeci de mii de oameni săraci. În buzunarele acestora nu se resimte creșterea economică despre care vorbește primarul, mulți dintre cei nevoiași trăind pe banii statului. Aradul are oficial în jur de 44.000 de asistați social și alte mii de săraci care nu sunt luați în evidențele oficiale – un fapt recunoscut de instituțiile din domeniul social care plătesc prestațiile sociale.

Arădenii sunt nevoiți să se bazeze pe indemnizațiile de la stat, pentru că au mulți copii, suferă de dizabilități și au o situație materială precară. Fie nu își găsesc locuri de muncă, fie veniturile nu le pot acoperi nevoile.

Pentru că numărul oamenilor care sunt la mâna statului este mare, economia poate ajunge oricând pe o piramidă inversată, sistemul riscând să nu mai fie sustenabil.

Conform Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Arad, în județ sunt în jur de 44.000 de asistați social, în acest număr nefiind incluse indemnizațiile pentru creșterea copilului și alocațiile de stat.

Aproape 3.000 de arădeni fără venituri primesc în fiecare lună de la Stat un venit minim garantat, cunoscut ca ajutor social. AJPIS a plătit acestora 719.000 lei, numai luna trecută. De asemenea, altă jumătate de milion de lei ajunge pentru câteva sute de alocații de plasament.

Famiile sărace primesc bani de la stat pentru a se putea întreține. Și vorbim despre aproape 2.500 de familii ce primesc lunar alocații de susținere. În medie, fiecare familie se alege cu câteva sute de lei. În total, pentru aceste familii este rezervată lunar o sumă de circa 440.000 de lei.

  Cupa Davis, videoclipul, primarul......alegerile

 

Drepturile pentru persoanele cu handicap însumează 27.726 de beneficii financiare. În această categorie intră indemnizațiile pentru persoanele cu dizabilități, bugetul însoțitorilor de persoane cu handicap, precum și drepturi pentru persoanele care suferă de HIV. Dramatic este că numărul persoanelor cu handicap a crescut, iar posibilitățile acestora de a se integra profesional sunt aproape inexistente.

Numărul asistaților social a fost unul ridicat pentru că s-au acordat și ajutoarele de încălzire la finele iernii. În total, la Arad s-au acordat 3.635 de ajutoare de încălzire – termică, pe gaze naturale și pe energie electrică. Cele mai multe au fost alocate pentru încălzirea cu energie termică. Aceste subvenții se acordă persoanelor cu venituri mici.

 

Mii de șomeri se adaugă la numărul mare de asistați social. Potrivit Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă, în această perioadă sunt între 5.000 și 5.500 de arădeni fără serviciu. Aproximativ jumătate din ei primesc ajutor de șomaj, în timp ce, cu alte mii se fac demersuri pentru reintegrare pe piața muncii. Numărul arădenilor fără loc de muncă este însă mult mai mare decât arată statisticile. Mii de șomeri din mediul rural lucrează ocazional, cu ziua și nu au un venit stabil. Cu toate acestea, nu figurează oficial ca șomeri.

Cu fiecare an, numărul asistaților social a crescut în județul nostrum, potrivit statisticilor. Mai mult decât atât, populația Aradului este în continuă scădere.

Categorie: arad
Tags: alegeri, asistati social, falca, mandat, nivel trai, saraci

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici