Vezi unde s-a decis reptarea scrutinului prezidenţial

dosarul retrocedarii ilegale curtea suprema decide astazi masurile preventive pentru printul paul truica andronic si marcovici

Curtea Supremă din Austria a decis repetarea alegerile prezidenţiale, acestea fiind pierdute la diferenţă mică de candidatul de dreapta Norbert Hofer, care însă a contesat rezultatul, citând probleme majore la numărarea voturilor, informează Associated Press.

 

Decizia, anunţată de preşedintele Curţii Constituţionale din Austria, Gerhart Holzinger, marchează pentru prima dată în istoria postbelică a Austriei când are loc repetarea unui scrutin la nivel naţional. Totodată, reprezintă o victorie pentru Partidul Libertăţii, o formaţiune de extremă dreapta, care a contestat rezultatul turului doi al scrutinul prezidenţial pierdut de candidatul său în faţa independentului Van der Bellen.

 

Norbert Hofer, membru al formaţiunii de extremă-dreapta Partidul Libertăţii (FPO), câştigase primul tur al scrutinului prezidenţial şi era favorit şi în turul doi, conform sondajelor de opinie.

 

În cele din urmă, Van der Bellen a câştigat cu 50.3% la 49.7% în faţa lui Norbert Hofer, adică la o diferenţă de puţin peste 30.000 de voturi.

 

Partidul Libertăţii a contestat numărătoarea voturilor, afirmând că în cele mai multe districte electorale au avut loc încălcări ale legi, inclusiv în ceea ce priveşte sortarea voturilor neexprimate înainte de ajungerea oficialior din partea comisiei electorale.

 

 

Sursa:mediafax

Categorie: mandri.ro
Tags: alegeri, austria, prezidential, repetare, scrutin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici