DDAC Arad a sărbătorit 15 ani de activitate (FOTO)

7 1

La Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară Arad a avut loc un eveniment organizat sub egida „Ziua Porților Deschise 2016”, dedicat împlinirii a 15 ani de activitate. La sediul central de pe Calea Radnei, într-o atmosferă de sărbătoare, s-au derulat mai multe manifestări artistice a copiilor de la Complex „Curcubeu”, a vârstnicilor de la centrele de zi care au oferit un frumos program de cântece, majorete de la Liceul „Csiky Ghergely” și un ansamblu de dansuri populare.

În deschiderea evenimentului participanții au fost delectați cu un recital susținut de cvartetul de coarde, coordonat de Doru Orban, director artistic al Filarmonicii Arad.

Totodată, aici au avut loc expoziţii cu produse (tablouri, felicitări, bijuterii handmade) realizate de tinerii cu dizabilităţi din cadrul Atelierului Creativ, de cei ai Centrului Social cu Destinaţie Multifuncţională Tarafului și al copiilor  de la Complex „Curcubeu”.

„Astăzi sărbătorim ziua DDAC Arad, mai exact sărbătorim 15 ani de existență, de muncă permanentă depusă în folosul comunității locale. Am încercat tot timpul să dezvoltăm serviciile sociale, corelându-le cu nevoile persoanelor aflate în dificultate și ne putem mândri în acest moment ca cel mai mare furnizor de servicii și prestații sociale din municipiul Arad. Când spunem „social” vorbim despre un subiect foarte delicat, ce necesită o muncă la fel de delicată. Implicarea specialiştilor noştri, dincolo de profesionalism, presupune şi delicatețe sufletească față de persoanele, familiile și copiii aflați în nevoie socială. Doresc să urez tuturor „La Mulți Ani!” de ziua noastră, să mulțumesc întregii echipe DDAC pentru toată implicarea și că au dovedit încă odată că instituția noastră este o familie unită. Nu aș putea să nu aduc mulțumiri pentru sprijinul de care beneficiem din partea Primăriei, Consiliului Local, Consiliului Județean, celor două instituții de învățământ superior, ONG-urilor, reprezentanților Crucii Roșii, voluntarilor și a tuturor instituțiilor care sunt alături de noi” a declarat Oana Pârvulescu, director general DDAC Arad.

  Arădenii sunt revoltaţi de „execuţia barbară” lui Florin Didilescu

La acest eveniment special dedicat persoanelor aflate în nevoi sociale, au ținut să fie prezenți și reprezentanți ai administrației locale, printre care: primarul Gheorghe Falcă, viceprimarul Levente Bognar, vicepreședintele CJA – Simona Stan și consilieri locali arădeni.

DDAC sarbatoare

2

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

Categorie: arad
Tags: 15 ani, activitate, DDAC, sarbatoare, stiri arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici