China va construi centrale nucleare plutitoare

salem nuclear power plant 80670300

China va construi ‘centrale nucleare plutitoare’ capabile să faciliteze exploatarea resurselor marine, a anunțat miercuri guvernul chinez, reafirmând totodată obiectivul Beijingului de a dubla până în 2020 capacitatea parcului nuclear chinez, relatează AFP.

‘Avem în derulare proiecte de centrale nucleare plutitoare, care vor fi supuse unor evaluări riguroase și științifice’, a explicat Xu Dazhe, președintele autorității chineze de supraveghere a energiei nucleare, în cadrul unei conferințe de presă.

Două proiecte concurente sunt dezvoltate de CGN (China General Nuclear) și CNNC (China National Nuclear Corporation), doi giganți în domeniul nuclear civil, și au fost integrate în noul plan cincinal chinez (2016-2020).

Aceste nave echipate cu mici reactoare sunt concepute pentru a alimenta cu electricitate platformele de foraj petroliere și gazeifere, însă, de asemenea, și insulele și zonele de coastă, furnizând, de exemplu, energia necesară pentru operațiunile de desalinizare a apei, potrivit companiilor.

Acesta nu este primul proiect de folosire a energiei nucleare civile pe mare — Rusia este deja angajată în construirea propriei centrale nucleare plutitoare — însă conceptul stârnește îngrijorări serioase cu privire la siguranța unei astfel de facilități.

CGN și-a propus să termine construcția ‘centralei sale plutitoare’ în termen de patru ani. Cu un reactor proiectat de companie, ACPR50S, centrala va oferi ‘o sursă sigură de energie” pe mare, a dat asigurări CGN la mijlocul lunii ianuarie.

Nava-centrală a CNNC, dotată cu reactorul ACP100S, urmează să fie operațională până în 2019.

China și-a reafirmat de asemenea obiectivele de dezvoltare a parcului său nuclear: în prezent dotat cu 30 de reactoare (28,3 de gigawați), parcul urmează să atingă o capacitate totală de 58 de gigawați până în 2020.

  Elicopterul SMURD, solicitat să intervină la un biciclist grav rănit pe Transfăgărăşanu

China dispune de 24 de reactoare în prezent în construcție, o treime dintre reactoarele în construcție la nivel mondial, potrivit federației World Nuclear Association (WNA).

 

 

 

 

Sursa: www.agerpres.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici