Cei doi militari români care şi-au pierdut viaţa în Afganistan sunt comemorați astăzi în toată țara

cinvestigatieincazul3 1462719574

În toate unităţile militare din ţară şi în cele dislocate în afara teritoriului naţional vor fi organizateastăzi, ceremonii militare şi religioase de comemorare pentru cei doi militari români care şi-au pierdut viaţa în Afganistan, informează Ministerul Apărării Naţionale.

Plutonierul Iulian Dumitrescu şi sergentul Adrian Vizireanu şi-au pierdut viaţa în urma rănilor suferite, al treilea militar rănit fiind în afara pericolului.

“Conducerea ministerului îşi exprimă profundul regret pentru pierderea celor doi militari, este alături de familiile greu încercate şi se informează în permanenţă despre evoluţia stării de sănătate a militarului rănit”, se arată într-un comunicat MApN.

MApN a transmis, duminică, primele constatări în cazul morţii celor doi militari români în Afganistan şi rănirea celui de-al treilea, confimând informaţiile misiunii NATO că românii au fost ucişi de afgani îmbrăcaţi în uniforma forţelor de securitate afgane, în timp ce îi instruiau pe poliţiştii afgani.

“Militarii români îi instruiau, într-o bază de pregătire din apropierea localităţii Kandahar, pe poliţiştii afgani, când s-a deschis focul asupra lor de către persoane purtând uniforma forţelor de securitate afgane. Militarii români au acţionat conform procedurilor din teatrul de operaţii: au ripostat cu foc, ucigându-i pe agresori şi au asigurat zona”, a menţionat Ministerul Apărării Naţionale.

În schimbul de focuri, care a durat 3-4 minute, trei militari români au fost răniţi. După primirea primului ajutor, răniţii au fost evacuaţi la cel mai apropiat spital. Din nefericite, doi dintre ei au decedat.

Al treilea militar a fost evacuat la un spital militar american din Germania şi se află în stare stabilă.

Potrivit MApN, investigaţia continuă, împreună cu reprezentanţi ai forţelor aliate. “La nivelul Statului Major General au fost stabilite măsuri pentru creşterea gradului de securitate al militarilor noştri în cadrul misiunilor comune de instruire şi repatrierea cu onoruri militare a militarilor căzuţi la datorie”, se mai arată în comunicatul citat.

  Armata nigeriană a ars de vii 350 de civili

Cei doi militari români morţi în provincia afgană Kandahar au fost împuşcaţi de indivizi îmbrăcaţi în uniforme ale serviciilor de securitate afgane, a anunţat sâmbătă Misiunea NATO din Afganistan, atacul fiind cel mai probabil opera Mişcării talibane afgane.

 

Sursa:mediafax

 

Categorie: mandri.ro
Tags: afganistan, armata, comemorare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici