Aradul a donat 56.559 de lei pentru secţia Pediatrie

monede1

În cele 30 de zile ale campaniei „O tonă de monede adunăm, copii bolnavi ajutăm!” arădenii au donat peste 12.568 de euro.

Mobilierul din saloanele Secţiei Pediatrie a Spitalului Județean Clinic de Urgență Arad va fi înnoit. Totul se datorează campaniei iniţiate de Poliţia Locală Arad pentru colectarea unei tone de monede, care a debutat pe 15 noiembrie 2015. Campania a prins la arădeni, care au donat în cele 30 de zile suma de 56.559 lei, echivalentul a 12.568 de euro. Arădenii nu au donat numai monede, ci și bancnote, nu doar lei, ci și valută. Totuși, printre monede și bancnote, „unii mai darnici” s-au ținut și de glume. Organizatorii au găsit pe lângă șuruburi, nasturi sau baterii care au însumat 1,8 kilograme și 5,6 kilograme de alte monede scoase din circulație, precum lei vechi, dinari ori leva. Cei care au ajutat la sortarea monedelor sunt elevi de la Colegiul „Elena Ghiba Birta” și de la Liceul Economic.

Monede

La capitolul monede românești, au fost colectate 56.607 monede de 50 de bani, echivalentul a 28.303 lei, peste 176.000 de monede de 10 bani care însumează 17.680 lei, respectiv 97.734 monede de 5 bani și 85.239 monede de 1 ban care sunt echivalentul a 5.739 lei. În cutie au fost donați și forinți în valoare totală de aproximativ 330 de lei. Monedele de la 0,001 până la 2 euro donate în cadrul campaniei sunt în valoare totală de 1.761 lei.

 

Sursa: www.aradon.ro / Foto: www.glsa.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici