Amor şi erotism la Biblioteca arădeană

amour16 export Afis Amour et Erotisme 2016

Literatura erotică a fost în sec. XVIII  un  ”element de civilizație”.Aceasta  se scria la persoana întâi,  în  formă de  epistole, dialoguri sau  manuscrise secrete, acunse cu grijă,  pentru că țineau, se înțelege,  de viața privată.

Odată cu afirmarea Eu-lui, în ”Epoca Luminilor” , acest gen de texte  sunt descoperite, privatul devine comun  și lectura se democratizează.Apar romanele de dragoste, scrise  în  limbaj care  galant , care ”îndrăzneț” până la ”obscen”. ”Nici unul din marii scriitori din sec.  al  XVIII- lea  nu se sustrage ispitei erotice” (Jean Marie Goulemot).

În expoziția de carte erotică  rară  în limba franceză,  pe care  o propune Biblioteca Județeană ”Alexandru D. Xenopol” Arad,  intitulată  ”Amour  èt erotisme”,  se reunesc  scriitori de gen ca: Restif  de La Bretonne, Choderlos de Laclos, Voltaire,  regina Marguerite de Navarre, Denis Diderot, La Fontaine, Jean –Baptiste de Boyer.

Personajele  centrale ale acestor scriitori sunt feminine,  eroine care își caută fericirea aventurându-se în  căutări erotice,  împotrivindu –se astfel   rigorilor,  sociale și  religioase, moralei, societății   patriarhale.

Expoziția, conținând aproximativ 100 de tipărituri, având ca tematică erotismul, se va deschide  joi, 20  octombrie 2016, la ora 17.00, în Sala ”Clio” a Complexului Muzeal Arad, din Str. Horia.Curatorul acesteia este bibliotecar Adriana Czibula.

Exponatele pot fi admirate în perioada 20- 28 octombrie,  de  luni până vineri, între orele 9.00-17.00.

Categorie: arad
Tags: amor, biblioteca, carte rara, cartea, erotism

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici