Alpinism: Dor Geta Popescu – Mă simt specială, lumea se vede foarte frumos de la 6.800 de metri

646x404 1

Dor Geta Popescu, care la vârsta de 12 ani și 5 luni a devenit cea mai tânără persoană din lume care a cucerit cel mai înalt vulcan de pe planetă, Ojos del Salado (Chile), a declarat, marți seara, la întoarcerea în țară, că se simte specială și că lumea se vede foarte frumos de la 6.893 de metri.

”Sunt foarte fericită, mă simt specială. A fost greu, am mers zece zile la aclimatizare, iar în a unsprezecea zi am mers spre vârf. Au fost nouă ore și ceva de mers pe o pantă abruptă, iar ultima porțiune a fost de cățărat. Vârful e într-o zonă aridă. Lumea se vede foarte frumos de la 6.800 de metri. Se vedeau numai munți în mai multe planuri, cred că în vreo zece planuri. Mi-a plăcut foarte mult. Pe Moș Crăciun nu l-am văzut pe acolo… Dar la mine deja a venit, mi-a adus un nou record de vârstă. Sunt norocoasă că am ajuns la peste 6.800 de metri altitudine. Părinții copiilor de obicei nu prea au timp, dar tata are timp și asta m-a ajutat”, a spus tânăra alpinistă la sosirea pe Aeroportul Henri Coandă.

Ea a explicat că s-a antrenat tot anul pentru a reuși ascensiunea vulcanului Ojos del Salado. ”Cel mai mult mi-a plăcut momentul în care am ajuns pe vârf. Eram foarte fericită pentru că eram cea mai tânără persoană din lume care a ajuns pe acel vârf și mă bucuram. Ziua de vârf a fost însă și cel mai greu moment al expediției. Era o pantă foarte abruptă și era greu, dar am reușit. M-am antrenat tot anul pentru această expediție”, a adăugat ea.

Dor Geta Popescu se gândește deja la următoarele expediții: ”Eu am început alpinismul la trei ani, am văzut asta la tata și mi-a plăcut. Pentru mine urmează acum în februarie expediția pe Aconcagua, cel mai înalt munte al Americii de Sud. Și apoi vreau să fac circuitele ŤSeven Volcanoesť și ŤSeven Summitsť”.

Tatăl ei, Ovidiu Popescu, care a însoțit-o în expediție, a declarat pe Aeroportul Henri Coandă că nu s-a îndoit nicio clipă că Geta va reuși să bată recordul de vârstă pe cel mai înalt vulcan al lumii.

”Mă bucur că fata mea are aceea pasiune și că face performanță la Club Sportiv Montan Altitudine. Mă simt foarte bine cu ea în expediție, e bine antrenată, luptă foarte mult. După zece zile de aclimatizare, dintre care nouă la peste 4.000 de metri altitudine, într-o climă specifică în care nu a mai fost, ea putea să-și piardă elanul, având în vedere că are 12 ani. Dar și în ziua de vârf era foarte motivată și hotărâtă, chiar dacă vântul bătea cu 80-90 de kilometri pe oră și la viteza aia escalada devine dificilă. Nu m-am îndoit nicio clipă că va reuși”, a spus Ovidiu Popescu.

  Conferinţă Naţională de Educaţie Sexuală, la Bucureşti: cum le povestim copiilor şi adolescenţilor despre sex

El se bucură că recordul de vârstă a revenit în familie, deoarece reușita celeilalte fiice, Crina Coco Popescu, fusese bătut de o alpinistă din Statele Unite ale Americii. ”Coco a urcat pe Ojos del Salado la 14 ani și vreo cinci zile, iar din expediția aceea ea a fost singura care a ajuns pe vârf. După aceea recordul ei de vârstă a fost bătut de o americancă, dar acum Geta a readus recordul în România și în familie”, a afirmat alpinistul.

Ovidiu Popescu așteaptă acum o hotărâre a unei instanțe judecătorești din Mendoza (Argentina), pentru ca Geta să poată urca pe Aconcagua la sfârșitul lunii ianuarie. ”Pentru Geta urmează Aconcagua în ianuarie-februarie, dar așteptăm o hotărâre judecătorească din Mendoza, pentru că e tânără și are nevoie de așa ceva pentru a intra în parcul național. Va fi tot un record mondial de vârstă pentru că o americancă a încercat anul trecut la 12 ani și nu a reușit. Iar Geta ar merge pe ruta normală. În mai va fi Pico de Orizaba (Mexic) și în iunie McKinley, cel mai înalt vârf din America de Nord, un munte extrem de dificil, tot pentru record mondial de vârstă. E un record vechi acolo, deținut de o americancă făcut la 13 ani și jumătate”, a adăugat Ovidiu Popescu.

La 8 decembrie 2015, sportiva Dor Geta Popescu, membră a expediției Clubului Sportiv Montan Altitudine, din Râșnov, a reușit ascensiunea celui mai înalt vulcan al lumii, Ojos del Salado, din Chile, aflat la o altitudine de 6.893 metri.

Dor Geta Popescu, în vârstă de 12 ani și 5 luni, a atins vârful în jurul orei locale 12,40 (07,40 ora României) și a devenit cea mai tânără persoană din lume care realizează acest lucru.

Expediția și-a atins astfel scopul, Geta având ca obiectiv finalizarea Circuitului ”Seven Volcanoes” (cei mai înalți șapte vulcani din lume, respectiv cel mai înalt vulcan de pe fiecare continent) și a Circuitului ”Seven Summits” (cel mai înalt vârf muntos de pe fiecare continent) până la vârsta de 14 ani, în anul 2017, și să devină prima alpinistă din lume, dar și cea mai tânără, care să încheie cele două circuite.

Prin această reușită, tânăra româncă, legitimată la Clubul Sportiv Montan Altitudine și sportivă a Federației Române de Alpinism și Escaladă (FRAE), își trece în palmares al patrulea vârf din Circuitul ”Seven Volcanoes”, după Damavand (Iran/Asia), Kilimanjaro (Tanzania/Africa) și Elbrus (Rusia/Europa).

Sursa: agerpress.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici