Până la 12 ani și 8 luni, Dor Medina “Geta” Popescu, elevă în clasa a șasea, a bifat patru dintre obiectivele circuitului Seven Volcanoes (cel mai înalt vârf vulcanic de pe fiecare continent) și trei dintre cele Seven Summits (cel mai înalt vârf de pe fiecare continent).
Ultima ispravă, în 6 februarie 2016, a fost bucuria unei zile senine pe Aconcagua, la 6.961 de metri! Așa a devenit Geta cea mai tânără alpinistă care a urcat pe cel mai redutabil vârf din emisfera sudică.
La nașterea ei, tatăl, Ovidiu Popescu, care e ghid montan în Râșnov, a insistat să poarte numele Dor, în timp ce mama a ales Medina. Dor Medina Popescu, așadar.
Sora ei, Crina “Coco” Popescu, deja o personalitate a alpinismului din România, avea 8 ani când Dor a venit pe lume.
Crina a popularizat evenimentul în cartierul său din Râșnov. În asemenea măsură, încât toți copiii o întâmpinau cu “băi, Geta-i sor-mea!”, după hitul Star Station, al trupei Timpuri Noi.
Noua poreclă avea să câștige teren, astfel că mezina familiei Popescu e sărbătorită în fiecare an și de Sfântul Gheorghe. “Geta trăiește la altitudine”, e formula cu care se alintă Dor Medina.
Geta nu s-a prea jucat cu păpușile. Își amintește de una făcută manual pe care i-a adus-o Coco, după ce urcase pe Ararat. În 2013, la 10 ani, avea să urmeze și ea traseul “marcat” de sora ei cu 8 ani înainte, stabilind și un record de vârstă pentru o alpinistă care cucerește cel mai înalt vârf din Turcia.
Membră a Clubului Sportiv Montan Altitudine, domnișoara Popescu practică alpinismul și escalada la nivel de performanță. Și spune că, de pe acoperișurile lumii, când nu e înnorat sau ceață, poți avea perspectiva perfecțiunii.
“Mi-e greu să explic. Când nu sunt pe munte îmi e un dor teribil de munte. Sus, te simți excelent. Vezi totul sub tine, munții în mai multe planuri, totul este perfect. Te simți într-un fel absolut special”, spune Geta. În ziua în care a împlinit 3 ani, a ajuns prima oară pe vârful Postăvaru.
În România, traseul ei de suflet este circuitul “7 munți în 7 zile consecutive”, care leagă cele mai înalte vârfuri din Bucegi, Piatra Craiului, Făgăraș, Retezat, Metaliferi, Rodna și Ceahlău.
“15.800 de metri diferență de nivel cumulată, anduranță, ritm și pasiune. Fiecare munte e special în felul lui, n-aș putea spune că am unul preferat”, sună invitația ei.
Ce a bifat Geta din circuitul “Seven Volcanoes”…
Damavand (Asia, 5610 metri) – august 2014;
Kilimanjaro (Africa, 5895 metri) – iulie 2015; a b 2/26/2016
Elbrus (Europa, 5642 metri) – august 2015;
Ojos del Salado (America de Sud, 6893 metri) – decembrie 2015;
Giluwe (Oceania, 4368 metri) – încă nu;
Pico de Orizaba (America de Nord, 5636 metri) – încă nu;
Sidley (Antarctica, 4285 metri) – încă nu. * …
și din circuitul “Seven Summits”
Kilimanjaro – iulie 2015;
Elbrus – august 2015;
Aconcagua (America de Sud, 6961 metri) – februarie 2016;
Carstensz (Oceania, 4884 metri) – încă nu;
McKinley (America de Nord, 6194 metri) – încă nu;
Vinson (Antarctica, 4897 metri) – încă nu;
Everest (Asia, 8848 metri) – încă nu.
Geta Popescu încearcă să devină singura alpinistă din lume care duce la bun sfârșit atât circuitul Seven Volcanoes, cât și Seven Summits.
Primul și unicul român care a urcat pe cel mai înalt vârf de pe fiecare continent este Constantin Lăcătușu, în timp ce sora mai mare a Getei, Coco Popescu, este prima femeie din lume care a bifat Seven Volcanoes.
Costurile ultimei expediții a Getei, cea de pe Aconcagua, s-au ridicat la aproape 4.000 de euro. În plus, tatăl ei a angajat un avocat ca să obțină o hotărâre judecătorească pentru accesul în Parcul Regional Aconcagua.
“Dacă ai sub 14 ani nu ți se permite accesul. Procedura e de a în judecată statul argentinian și de a obține această hotărâre judecătorească. Am angajat un avocat din Mendoza, cu două luni înainte, care a costat în jur de 1000 de euro. Altfel, am putut începe ascensiunea împreună”, a povestit Ovidiu Popescu.
Românii au ales ruta obișnuită, prin tabăra de bază Plaza de Mulas (Piața Măgărițelor, 4.300 de metri), unde au stat trei zile. Aici, sportivii sunt preluați de o echipă medicală care stabilește dacă sunt capabili sau nu să continue urcarea spre vârf.
Tot aici se află și Nautilus, galeria de artă aflată la cea mai mare altitudine, care adăpostește într-un cort lucrările pictorului argentinian Miguel Doura.
În total, cu timpul petrecut în taberele intermediare, aclimatizarea și apropierea de vârf au durat în jur de o săptămână. Din tabăra aflată la cea mai mare altitudine, Berlin, cum s-a numit echipa condusă de Popescu, a pornit în asaltul final la ora 3 a dimineții de 6 februarie, pe o temperatură de minus 35 de grade.
Ascensiunea le-a luat în jur de 7 ore și 15 minute, pe un vânt care accentua senzația de frig.
“În mod normal se fac cam 9 ore. Dar Geta a avut resurse și a fost foarte motivată. Când am plecat spre vârf, vântul bătea cu 70 de kilometri pe oră. A fost frig, dar și cer senin, foarte frumos. Geta a avut noroc. Eu mai făcusem acest vârf de trei ori și o singură dată am mai prins așa frumos. Și pe Ojos del Salado a avut noroc de vreme bună. La vârsta ei contează să aibă parte de astfel de satisfacții când ajunge sus”, a povestit Ovidiu Popescu.
Cu un rucsac care cântărea 20 de kilograme – cam jumătate din greutatea ei -, Geta a ajuns cu bine pe Aconcagua și a bătut un record de vârstă care data din 2002. Îi aparținea Samanthei Larson, o alpinistă care acum are 27 de ani, iar în 2007 a urcat Everestul.
Ovidiu Popescu spune că a încercat să le ofere fetelor sale un model de educație alternativă prin alpinism și escaladă.
La Râșnov, el a pus bazele unui club care organizează ieșiri pe munte pentru tineri o dată la două săptămâni. Antrenamentele în sala de escaladă au loc zilnic.
“Cu pași mici, încercăm să ne simțim bine”, spune Popescu.
El e îngrijorat că întâlnește mai mult străini prin munții României. “Turism de masă”, pe munte, s-ar face doar cu drujba, spune alpinistul.
“Ar trebui să fie încurajator să vezi că străinii ne cunosc munții. Dar știu că, în același timp, nu ni-i cunoaștem noi. Necâștigându-se din sport și activități montane, se exploatează resursele naturale. Ca și cum pădurile n-ar fi necesare la altceva, se servește toată lumea.
E foarte frumos când vezi, la un moment dat, o cărare mai lată prin pădure și ai senzația că duce către un gol alpin. Ei bine, alea sunt făcute pentru tăiat lemne, nu pentru dus turiștii. Turismul și sporturile montane sunt chestii colaterale.
Poate că speranța moare ultima. După alergare și bike, care-s la modă acum, vom descoperi într-o zi, cu surprindere, că avem și munți, și apoi vom învăța să-i protejăm și să-i iubim”.
“În 2014, am fost în Iran pe muntele Sabalan, de 4.811 metri. În prima zi am urcat până la refugiu. A doua zi, la patru dimineața, am plecat spre vârf. Când a răsărit soarele, eram deja aproape de reușită și abia atunci am putut vedea, în zare, conul vulcanic ca un tort uriaș și urcușul final, ca umărul unui prieten care mă conducea spre vârf.” (Fragment dintr-o povestire de pe blogul Getei).
