Alegeri SUA. Hillary Clinton: „Pentru prima dată, o femeie obține învestitura”. Ce îi transmite lui Obama

lead 960

Hillary Clinton a revendicat marţi victoria în alegerile primare democrate, într-un discurs, la New York, în care a insistat asupra caracterului istoric al învestiturii sale în vederea reprezentării Partidului Democrat în alegerile prezidenţiale. Ulterior, fostul secretar de stat american a vorbit cu președintele american, Barack Obama.

 

„Mulțumită vouă, am făcut un pas important. Este pentru prima dată în istoria țării noastre când o femeie este învestită de unul dintre marile partide”, a declarat fostul secretar de stat, în fața susținătorilor săi.

 

„Victoria din această seară nu este a unei persoane, ea aparține unei generații de femei și bărbați care s-au luptat și sacrificat și au făcut posibil acest moment”, a subliniat fosta prima doamnă.

 

Hillary Clinton, care exact cu opt ani în urmă s-a retras din cursa pentru Casa Albă în fața lui Barack Obama, a profitat de discursul său de victorie pentru a-l ataca pe adversarul său republican, Donald Trump, relatează AFP. „Podurile sunt mai bune decât zidurile”, a afirmat ea, făcând astfel referire la faptul că miliardarul a declarat că intenționează să contruiască un zid la granița cu Mexicul.

 

Hillary Clinton s-a adresat susținătorilor la finalul unei „super-marți” cu primare în șase state, printre care în New Jersey, unde l-a învins pe Bernie Sanders. De astfel, agenția AP a anunțat cu o zi în urmă că Hillary Clinton a reușit să adune numărul de 2.383 delegați necesari pentru a fi numită candidata democrată.

 

În urma acestor alegeri primare, președintele Barack Obama i-a sunat pe cei doi candidați democrați – Hillary Clinton și Bernie Sanders. Actualul lider de la Casa Albă a felicitat-o pe Hillary pentru că a obținut majoritatea delegaților necesari, notează CNN. Totodată, Barack Obama urmează să aibă o întâlnire cu senatorul Bernie Sanders, la solicitarea acestuia.

  Marea Neagră tinde să devină o linie de demarcație între Occident și Rusia

 

Hillary Clinton va fi învestită oficial cu prilejul Convenției partidului democrat, organizată între 25 și 28 iulie la Philadelphia.

 

 

Sursa:libertatea

Categorie: mandri.ro
Tags: alegeri, democrate, hillary clinton, Obama, sua

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici