Conducerea Poliției Locale reacționează în urma incidentului de la întâlnirea cetățenească din Aradul Nou

Politia Locala

Reacțiile nu au întârziat să apară după ce, cu o seară în urmă, primarul Gheorghe Falcă a solicitat sprijinul polițiștilor locali pentru a evacua un arădean de la întâlnirea cetățenească din cartierul Aradul Nou.

Edilul-șef al Aradului nu a putut fi contactat pentru a explica motivele care l-au determinat să solicite, aseară, intervenția polițiștilor locali. În schimb, un punct de vedere oficial legat de acest incident a fost formulat de conducerea Poliției Locale.,, POLIȚIȘTII LOCALI – PREZENȚI LA ADUNĂRILE PUBLICE DIN MUNICIPIU Conform Legii 155/2010 -Legea Poliției Locale, personalul din cadrul instituției publice, care are ca atribuții menținerea ordinii și liniștii publice , „ asigură protecția personalului din aparatul de specialitate al primarului/primarului general, din instituțiile sau serviciile publice de interes local la efectuarea unor controale ori acțiuni specifice” (Legea 155/2010 -Legea Poliției Locale, CAP III, art.6 lit. f,). La adunarea cetățenească desfășurată în după-amiaza zilei de 21.03.2016 în cartierul Aradul Nou, unii dintre participanți au agitat în mod constant spiritele, împiedicând comunicarea cetățenilor prezenți cu primarul Aradului, Gheorghe Falcă. Acesta a apelat la sprijinul polițiștilor locali care erau prezenți în curtea liceului unde se desfășura adunarea.Îi asigurăm pe cetățenii municipiului Arad că polițiștii locali vor fi prezenți întotdeauna în proximitatea locațiilor unde se vor desfășura intalniri cetățenești și adunări publice și că vor interveni, pentru restabilirea ordinii și liniștii publice, fie că vor fi sesizați de organizatorii adunărilor publice, fie de oricare dintre cetățenii prezenți la aceste întâlniri’’, informează Viorica Graur, director general al Poliției Locale.

Ilie Cheșa relata, cu puțin timp după incidentul soldat cu evacuarea sa din sală, că l-a filmat cu telefonul mobil pe primarul Gheorghe Falcă în timp ce acesta se certa cu cetățenii veniți la întâlnirea cetățenească. Potrivit spuselor lui Cheșa, acesta a fost momentul în care primarul s-ar fi enervat și a solicitat intervenția polițiștilor, adresându-i-se celui ce urma să fie scos din sală cu ,, domnul de la PSD’’, deși acesta din urmă participa la evenimentul public doar în calitate de cetățean al cartierului Aradul Nou.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici