Ziua Internațională a Rromilor sărbătorită la Complexul Curcubeu

romi 1

Consiliul Local al Municipiului Arad  prin Directia de Dezvoltare și Asistență Comunitara a organizat în data de 8 aprilie 2017 un spectacol dedicat „Zilei Internaţionale a Rromilor”. Evenimentul a fost organizat la Complexul Social intercultural Curcubeu, cu participarea copiilor și părinților de etnie rromă din Arad.

„În data de 8 aprilie este sărbătorită Ziua Internațională a Rromilor. Este un eveniment deosebit pe care îl organizăm în fiecare an, aici la centrul Curcubeu. După cum puteţi vedea sunt copii şi tineri deosebiţi care au realizat un spectacol special în care sunt prezentate tradiţiile, dansurile, obiceiurile și meseriile lor. Cred că doar cunoscându-le cât mai mult istoria, cultura, specificul putem să-i înţelegem şi în acest fel să eliminăm discriminarea care mai există încă în societatea noastră. Eu doresc tututror rromilor „La Mulți Ani” de ziua lor și să nu uite că fără școală va fi mult mai greu să răzbați în viață” a declarat Oana Pârvulescu, director general la Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară Arad.

Ziua internațională a romilor, marcată la 8 aprilie în fiecare an, a fost proclamată în 1990, în cadrulcelui de-al IV-lea Congres al Uniunii Internaționale a Rromilor, care s-a desfășurat la Varșovia.

romi 1 romi 2 romi 3

Categorie: arad
Tags: curcubeu, sarbatorita, stiri arad, ziua romilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici