Zilele Insuficienței Cardiace vor fi marcate la Arad, printr-o serie de acțiuni

tensiune

Zilele Insuficienței Cardiace vor fi marcate la Arad printr-o serie de acțiuni. Evenimentele vor fi organizate de Societatea Română de Cardiologie – grupul din Arad, în perioada 6 – 7 mai. Astfel, vineri, 6 mai va fi găzduită o conferință de Aula Ştefan Cicio Pop a Universității de Vest Vasile Goldiș. Aici va fi organizat un curs pentru cadre medicale, precum și un seminar destinat pacienților cu probleme cardiae.

Sâmbătă, 7 mai, în parcul Eminescu se vor desfășura activități și demonstrații sportive în aer liber – plimbări cu bicicleta, gimnastică medicală și fitness. De asemenea, tot aici, arădenii își vor putea face unele analize medicale – măsurarea tensiunii, determinarea profilului lipidic și altele.

Instituțiile implicate în organizarea evenimentelor mai sunt Direcția de Sănătate Publică, Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului, Colegiul Medicilor și Crucea Roșie.

Insuficiența cardiacă afectează 4,7% din populația generală a României. În prezent, în România sunt peste 900.000 pacienți diagnosticați cu insuficiență cardiacă și aproape 80.000 sunt diagnosticați în fiecare an.

 

Categorie: arad
Tags: actiuni, cardiace, zile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici