Zeci de vatmani au protestat, nemulțumiți de salariile pe care le primesc. Conducerea CTP a promis mai mulți bani din august

1 comentariu

După ce și în luna mai, vatmanii arădeni au protestat intrând în grevă japoneză, astăzi, aceștia au ieșit în stradă, revoltați că nu primesc creșteri salariale, dar și de condițiile de muncă. Un număr de 50 de vatmani au protestat, circulația tramvaielor nefiind afectată. Protestele s-au desfășurat în faţa depoului de tramvaie de la UTA.  Una dintre manifestări s-a desfășurat de la ora 11.30 şi alta, de la 15.30.

Vatmanii protestatari au avut pancarde cu mesaje precum: “Vrem respect”, “Vrem salarii decente”,  “Noi vrem salarii, nu război. Voi vă bateţi joc de noi”, “Noi muncim. Voi ce ne daţi? Nimic, doar ne luaţi” sau “Ruşine să vă fie. Atât? Salariul minim pe economie”.

 

„Am pierdut din drepturile noastre, de prin 2001 am pierdut grupa de muncă, aşa că am pierdut sporuri, zile de concediu de odihnă suplimentare, ani pentru pensionare mai devreme. În 2005, nu s-a aliniat contractul colectiv de muncă la clauzele minimale din contractul de muncă din ramură, am pierdut multe, zilele de sâmbătă şi duminică în procent de sută la sută. În 2010, ni s-a diminuat concediul de odihnă, ni s-a suspendat prima de vacanţă şi toate acestea pentru mai multă muncă suplimentară”, a povestit Marinel Costuţ

Conducerea Companiei de Transport Public susține că au avut loc deja negocieri, iar contractul de muncă este semnat. S-a dat de înțeles că, initial, vatmanii au fost de acord cu nivelul salariilor, la ultima negociere. Se anunță totuși o majorare de remunerație din luna august. Salariile ar urma să crească de atunci cu 200 de lei, creștere care – potrivit reprezentanților CTP – s-a negociat cu angajații.

Category: Arad
Tags: , , , , ,

1 comentariu. Leave new

lucrati voi cu minim,directorilor?
iunie 4, 2016 11:36 am

Dar de ce de la 1 august?de ce nu a fost de la 1 mai?cel putin 1800 ca in alte orase,am ajuns ULTIMII din tara.sa va fie lehamite,chiar sunteti nesimtiti.

Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.

Meniu